Mită, fals şi uz de fals la Garda Financiară

Mită, fals şi uz de fals la Garda Financiară

Procurorii anticorupţie au trimis în judecată trei comisari din cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General pentru mită. Pentru 1000 de lei au aplicat o sancţiune contravenţională mai blândă unei firme.

Potrivit unui comunicat remis joi de DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Augustin Voinea, şi Tudor Marius-Iordan, ambii comisari în cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals.

A fost deferit justiţiei şi Eugen Ionescu, din cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, la data de 23 februarie 2009, cu ocazia unui control desfăşurat la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Bucureşti, Augustin Voinea şi Tudor Marius Iordan, cu ajutorul lui Ionescu, au primit de la reprezentantul firmei respective 1000 lei, pentru ca, în schimbul banilor, să aplice, în mod nelegal, o sancţiune contravenţională blândă faţă de neregulile referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice.

Prin aceasta reprezentanţii societăţii comerciale au scăpat de plata unei amenzi contravenţionale de 100.000 lei şi de la confiscarea cantităţii de 180 de litri de băuturi alcoolice. Voinea şi Tudor Marius – Iordan au întocmit un proces verbal de sancţionare contravenţională în fals, în care au consemnat date nereale, documentul fiind depus la sediul Gărzii Financiare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.