Evenimentul Zilei > Actualitate > Un MIT SPULBERAT! Ce spune CULOAREA DINȚILOR despre SĂNĂTATEA ta
Un MIT SPULBERAT! Ce spune CULOAREA DINȚILOR despre SĂNĂTATEA ta

Un MIT SPULBERAT! Ce spune CULOAREA DINȚILOR despre SĂNĂTATEA ta

Încă un mit legat de sănătate este pe cale să fie spulberat de studiile științifice. O descoerire recentă arată că ceea ce se credea despre culoarea dinților s-ar putea să nu fie adevărat.

Exemplele din media şi mai ales din filmele de la Hollywood fac culoarea albă a dinţilor să pară un lucru extraordinar de obişnuit şi spre care trebuie să tindem cu toţii.

Într-un studiu publicat în anul 2010, autorii aduc în vedere faptul că între în jur de 20% din oameni sunt nemuţumiţi de culoarea dinţilor lor.

Totuşi, ultimele cercetări din domeniu arată că o culoare albă curată şi stridentă nu indică neapărat o stare de sănătate mai bună a danturii. Deşi îngălbenirea dinţilor este neplăcută pentru mulţi dintre noi, un articol ştiinţific citat de BBC Future arată că acest proces este unul normal odată cu avansarea în vârstă, din cauza dispariţiei smalţului, stratul alb care acoperă dentina.

În plus, componenta genetică este importantă pentru determinarea culorii naturale a dinţilor la fiecare individ în parte, care mai apoi este afectată de regimul alimentar, fumat şi chiar şi de medicamente. În principiu, culoarea galbenă nu indică o stare mai proastă a danturii, la fel cum nici culoarea albă nu indică una mai bună. „Culoarea perfectă” şi sănătatea dinţilor sunt decise de stomatolog, în fiecare caz în parte.

Pentru cei care îşi doresc oricum să urmeze o procedură de înălbire a dinţilor, acelaşi articol al BBC subliniază faptul că metodele profesionale sunt mult mai eficiente decât cele care pot fi practicate acasă (pastă de dinţi specială, gel sau bandă de înălbire, etc.).

SfatulMedicului.ro recomandă atenţie în ceea ce priveşte acest proces, deoarece el ar trebui să vină însoţit atât de un tratament complet al problemelor dentare şi gingivale ce afectează smalţul şi dentina, cât şi de o înlocuire a tuturor plombelor aplicate anterior procedurii de albire. Este important de ţinut minte că albirea dinţilor nu poate înlocui tratarea cariilor, ci este doar o metodă care să dea un aspect considerat de mulţi ca fiind mai plăcut. 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News