Rechizitoriu de peste 400 de pagini. O poveste presărată cu scene de multe ori groaznice, dar şi cu descrieri care nu au nici un fel de logică, contrazic realitatea şi bunul simţ. Ne vom opri acum doar la un singur aspect care, după părerea noastră, nu se potriveşte deloc.

 Răpirea Luizei Melencu

Încă din vara anului trecut, când s-a făcut reconstituirea, am avut o îndoială că lucrurile s-ar fi petrecut aşa cum le-a descris Dincă. Povestea era aşa.

Dincă o vede pe fată la intersecţia numită „Văduva”, unde se făcea autostopul spre Craiova. O ia la ocazie. Pe scaunul din faţă are puse câteva obiecte, pentru ca viitoarea victimă să se urce pe bancheta din spate. De ce? Pentru că maşina era capcanată. Cităm din rechizitoriu:

„Inculpatul DINCĂ GHEORGHE și-a transformat și autoturismul într-o veritabilă “capcană” din care, odată urcată pe bancheta din spate, victima nu mai avea vreo posibilitate să scape ori să ceară ajutor: blocarea portierelor era la dispoziția exclusivă a șoferului prin acționarea unui buton aflat în partea din față a autovehiculului, iar sistemul de deschidere a geamurilor acestora fusese anihilat în mod deliberat de către inculpat”.

Deci, Luiza urcă în capcana pregătită de Dincă, fără putinţa de a mai scăpa. Dincă porneşte în direcţia Dioşti, care este pe drumul spre Craiova, aşa că fata nu bănuieşte deocamdată nimic. După nici zece minute de rulare, Dincă trece prin faţa porţii locuinţei sale, aflată pe strada Craiovei, una dintre ultimele case înainte de ieşirea din Caracal către Craiova, deci, din nou, fata nu bănuieşte nimic. Dincă nici măcar nu încetineşte în dreptul locuinţei, ci continuă drumul spre Dioşti. Cu aproximativ doi kilometri înainte de a ajunge la destinaţie, trage pe dreapta într-o mini parcare improvizată, deşi la mai puţin de opt sute de metri era o parcare amenajată. Acolo zăboveşte mai bine de o jumătate de oră, vorbeşte la telefon (este localizat pe celulele din zonă), după care, inexplicabil, întoarce maşina cu Luiza în ea, porneşte înapoi spre Caracal şi opreşte la el acasă.

La vremea aceea, a reconstituirii, ne exprimam nedumerirea: de ce Dincă, lupul singuratic şi asasinul în serie, dacă tot o răpise pe Luiza ca să o violeze şi s-o omoare, trecuse prin faţa Casei Groazei, merge mai departe pentru ca mai apoi să întoarcă. Rechizitoriul nu face decât să întărească această îndoială:

„(…) iar propria locuință într-o adevărată închisoare asupra căreia deținea controlul absolut și din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa. (…) toate geamurile locuinței au fost astupate cu cărămizi tip BCA şi bucăţi de OSB și Polistiren expandat, iar  spațiile rămase au fost astupate cu spumă poliuretanică. În camera amenajată ca și dormitor, aflată la parterul imobilului, inculpatul DINCĂ GHEORGHE  și-a confecționat, la o înălțime adecvată, un pat cu un cadru din fier beton, pe care apoi l-a sudat în perete, astfel încât să nu poată fi mișcat/dislocat și care să îi permită întreținerea raportului sexual cu victima  (…) La jumătatea acestui pat, pe sub cadrul metalic, a montat o bucată de fier beton (Φ8) și a executat la capetele acestei bucăți două bucle, concepute pentru a servi drept suport de prindere a unui lanț metalic de circa 130 cm lungime, folosit la imobilizarea victimei”.

Pare castelul lui Dracula. Un loc amenajat cu minuţiozitate pentru siluirea victimelor. Atunci, de ce să fi trecut Dincă pe lângă acest loc de groază şi să meargă mai departe către casa victimei, pe care oricum avea de gând s-o violeze? În timpul reconstituirii, nimeni nu i-a pus lui Dincă o astfel de întrebare. De ce a mers până lângă Dioşti, apoi a întors şi, mai ales, de ce a zăbovit în parcarea improvizată mai bine de o jumătate de oră?

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE