Peste 200 de structuri circulare şi dreptunghiulare au fost descoperite în inima pădurii amazoniene, după ce acel teritoriu a fost supus unei despăduriri accelerate, realizată pentru a asigura nevoile alimentare ale fermelor de animale din regiune, relatează mediafax.ro, care citează cotidianul francez Le Figaro. Cu ajutorul Google Earth, arheologii au descoperit numeroase şanţuri şi gropi, care au adâncimi cuprinse între 1 şi 4 metri şi lăţimi cuprinse între 11 şi 12 metri. Cercetătorii au descoperit de asemenea fragmente de ceramică, pietre sculptate şi alte elemente care atestă existenţa în regiune a unor aşezări umane.

Deşi nu toate siturile descoperite conţin artefacte, oamenii de ştiinţă sugerează că unele dintre ele ar fi avut funcţiuni protocolare, în timp ce altele ar fi putut fi rămăşiţe ale unor structuri defensive. Vârsta acestor structuri este cuprinsă între 750 şi 1.800 de ani. Formele lor geometrice indică şi o probabilă semnificaţie simbolică, siturile respectiv fiind probabil utilizate pentru oficierea unor ceremonii.

Potrivit arheologilor, unele dintre satele din zonă ar fi avut până la 5.000 de locuitori, o cifră importantă pentru acea perioadă istorică şi, mai ales, pentru regiunea în sine, deoarece populaţia locală era obligată să se mulţumească cu resursele de hrană oferite de pădure, întrucât oceanul se află la o distanţă prea mare.

Este posibil ca alte structuri să fie prezente în zonele în care copacii nu au fost tăiaţi. Cercetătorii speră să descopere mai multe detalii în anii următori şi, mai ales, să identifice motivul din spatele dispariţiei acelei civilizaţii din Amazonia.

Potrivit teoriilor actuale, civilizaţia respectivă a fost victima bolilor aduse de coloniştii europeni în urmă cu 500 de ani.

Amazonia a devenit în ultimii ani un "şantier" uriaş. Descoperirea bogăţiilor ascunse în subsolul ei a determinat un veritabil aflux de aventurieri veniţi din toate colţurile lumii. Solul şi subsolul din Amazonia conţin bogăţii fabuloase, în special mii de tone de minereuri preţioase – fier, cupru, mangan, bauxită şi aur.