Mister. Nu se știe încă dacă angajata de la DGASPC Mureș lucra și pentru „căminul groazei”
- Nicola Răducan
- 1 august 2023, 22:08
Săptămâna trecută s-a pornit și o anchetă în județul Mureș, unde a fost descoperit un alt „cămin al groazei”. Acolo, niște pacienți subnutriți erau ascunși la subsol, ținuți într-o mizerie de nedescris. Printre cei care au fondat acest azil sunt și o angajată DGASPC și un polițist.
În urma descoperirii situaţiei de la Bărdeşti, prefectul şi subprefectul de Mureş, precum şi directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, au fost demişi. De asemenea, trei persoane au fost arestate preventiv: administratorul azilului, un angajat și polițistul de la IPJ Mureș.
Persoanele anchetate pentru ororile din „căminul groazei” din Mureș
Procurorii DIICOT din Târgu Mureș au dispus reținerea acestor trei inculpați, cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Grupul infracțional care trăia din banii obținuți prin exploatarea vârstnicilor din azilul groazei din Mureș s-a format în 2020. În comunicatul emis de DIICOT se arată că „Banii destinați îngrijirii persoanelor vătămate ar fi fost folosiți cu preponderență în beneficiul membrilor grupării”.
În dosar mai sunt cercetaţi mama polițistului, care figura ca fiind directoarea acestui azil, precum şi un angajat al Penitenciarului Târgu Mureş, care ar fi încasat chiria pe clădirea în care funcţiona azilul.
Potrivit site-ului Europa liberă, în 2018, judecătoria Târgu Mureș a înregistrat Asociația RE-MIN. Membrii Fondatori sunt Păpuc Cosmin Ionut și Roxana Cristina Dădălău, ambii angajați la Administrația Națională a Penitenciarelor. Cosmin Păpuc este agent operativ, Roxana Cristina Dădălău este ofițer principal I. Președinte al Asociației este Carmela Păpuc, angajată a Spitalului Județean din Târgu Mureș. Vicepreședinte este Theodora Păcurar, inspector la DGSAPC Mureș.
Nici până acum autoritățile locale, care au declarat că fac și propria anchetă cu privire la acești angajați, nu au lămurit lucrurile. Așa cum nu au răspuns la întrebarea simplă: De ce inspectorii statului, inclusiv cei de la DGASPC Mureș, nu au descoperit ororile din acel azil, dacă spun că l-au controlat de trei ori în două săptămâni?
Unde au fost duși pacienții salvați
Inspectorul Doru Constantin, purtător de cuvânt al DGASPC Mureș a fost intervievat marți de reporterul Radio România Actualități pentru a afla ultimele noutăți cu privire la propria anchetă, dar și ce s-a întâmplat cu pacienții salvați.
16 dintre cei 30 de rezidenţi ai ''căminului groazei" de la Bărdeşti se află, în prezent, în diferite centre ale judeţului şi primesc atenţia şi tratamentul de care, anterior, nu avut parte. Ei au fost preluaţi în grijă de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş. Purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin, a precizat că asistații sunt majori și prezintă diferite dizabilități. „Au fost relocați: 9 la Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Luduș, 4 la centrul de Sighișoara și 3- la un cămin pentru persoane vârstnice din Deciu de Jos. Sunt monitorizați, acuma li se oferă îngrijirile care din păcate n-au avut parte la sediul asociației respective. Se oferă consiliere, bineînțeles, acolo unde acest lucru este posibil”. O echipă de control de la Ministerul Muncii, sosită la sfârșitul săptămânii trecute, a verificat procedura de relocare a beneficiarilor și s-a dus să verifice și centrele unde au fost relocați.
Misterul persistă: nu se știe încă dacă angajata DGASPC lucra și pentru azil
Cu privire la implicarea funcționarei Theodorei Păcurar, colega sa de la DGASPC Mureș, inspectorul Doru Constantin a spus că ancheta lor nu s-a terminat, așa că... nu se știe decât ce spune colega. „Am luat legătura cu doamna. A declarat că, începând cu 2019, nu mai are nicio legătură cu fundația. A cerut printr-un act să i se confirme că renunță la calitatea de membru fondator și am declanșat o anchetă internă, să vedem dacă într-adevăr lucrurile sunt așa cum susține dânsa. Angajații pot presta muncă în sectorul public în paralel cu cea la o asociație. Acest lucru trebuie însă declarat, iar dacă există o stare de incompatibilitate, angajatul se suspendă sau se auto-suspendă”, a spus Doru Constantin.