Misiunile agentului sub acoperire Rădoi, infiltrat în mijlocul polițiștilor din Caracal. Șeful DIICOT Olt acuzat de pact cu infractorii

Misiunile agentului sub acoperire Rădoi, infiltrat în mijlocul polițiștilor din Caracal. Șeful DIICOT Olt acuzat de pact cu infractorii

”Am fost acolo în scop operativ”, a spus Remus Rădoi, într-o întervenție la postul RTV, vineri seara. Omul care administrează un grup de firme de pază din Caracal și la care a apelat comisarul Nicolae Alexe, adjunctul șefului IPJ Olt, în ziua de 25 iulie, ca să-i dea date despre o mașină argintie cu care ar fi fost răpită Alexandra, s-a autodevoalat că e agent sub acoperire sau colaborator apropiat al unora dintre instituțiile statului, cărora le furniza constant informații.

El a povestit că, în urmă cu vreo 7 ani, a fost ”în scop operativ” la o petrecere organizată pentru colegii și colaboratorii săi de fostul polițist Dan Dumitrescu la un bar, cu ocazia nunții sale. Localul, a spus Rădoi, era chiar al polițistului-mire. Informațiile culese acolo au mers către Direcția Generală Anticorupție (DGA), către MAI și SRI.

În Cazul de la Caracal, Rădoi a fost printre primele personaje care au apărut la toate televiziunile, din primele zile de anchetă, și a dat cel mai vârtos în polițiștii din orașul său acuzându-i că nu au salvat-o pe Alexandra și că protejează rețele de prostituție și trafic de minore. Chiar dacă s-au vehiculat informații că Remus Rădoi, zis Codiță, este colaborator al DIPI și protejatul comisarului Nicolae Alexe, împreună cu care l-a ”îngropat în dosare penale” pe Nicușor Oacă, prezentat ca proxenet-șef,  controversatul Rădoi l-a reclamat la DIICOT pe comisar.

Dan Dumitrescu a fost dat afară din Poliție de curând, fiind implicat într-un dosar de cămătărie, șantaj, rețea de prostituție și trafic de persoane, instrumentat de anul trecut de DIICOT Olt. Cazul nu a fost încă finalizat, iar fostul polițist (încă) are calitatea de martor în dosar. Apariția sa publică la acest moment al anchetei, aducând informații noi care duc spre o altă pistă, e destul de ciudată. Mai ales că ea îl antrenează în discuție, din nou, pe Remus Rădoi. Iar acesta reacționează și vine cu noi dezvăluiri.

Autodenunțul lui Rădoi, privind apartenența la structuri de informații, ar fi o premieră. Poate fi adevărată afirmația lui sau nu, dar există date clare că acesta era primit în audiențe la șefi mari din MAI – la generalul Andreescu, cu ani în urmă, și la chestorul  Gheorghe Nucu Marin, ultimul destituit din funcția de secretar de stat în MAI de Viorica Dăncilă, după izbucnirea scandalului de la Caracal. Să nu vă închipuiți că acesta e un lucru ușor, nici jurnaliștii nu au noroc de audiențe la șefimea Internelor!

Nou scenariu: Se conturează rețeaua lui Bebe Strungaru, Tonel și Dincă

Bunicul Luizei Melencu, prima fată dispărută, a fost chemat de procurori ca să recunoască numărul de telefon de pe care a fost sunat în 19 aprilie, când i s-a spus de un bărbat că nepoata sa și iubitul ei au ajuns cu bine în Elveția. I s-a arătat și o fotografie și a aflat că e vorba de un anume Bebe Strungaru, un ins implicat și în dosarul de proxenetism din 2012. Prieten cu Gheorghe Dincă și un anume Tonel. Oamenii lui Oacă. Tonel, spune Remus Rădoi, ar fi rudă cu polițistul Daniel Barbu, de la Poliția Capitalei, originar din Caracal, ofițerul căruia Dincă i-a mărturisit că le-a ucis pe Alexandra și Luiza, dar a precizat că informația nu e suficient verificată.

Despre acești Bebe Strungaru și Tonel a vorbit, la începutul lunii august, în biroul lui Alexandru Cumpănașu, un martor ce s-a lăsat filmat iar înregistrarea a apărut atunci la RTV. Cumpănașu a anunțat echipa de la DIICOT București care a luat martorul și l-a audiat. Spune că i s-a comunicat că omul nu-i prea sănătos psihic, deci necredibil. ”Iată că acum apare acest Bebe Strungaruîn povestea cu recunoașterea bunicului Luizei!”, s-a arătat uluit Cumpănașu.

Cele mai șocante declarații de vineri au venit de la fostul polițist Dan Dumitrescu, un apropiat al grupării comisarului Nicolae Mirea, fost șef al Poliției Caracal. Ele l-au făcut pe Remus Rădoi să intervină cu dezvăluiri și acuzații fulminante la postul RTV. Dumitrescu a povestit că, în dimineața zilei de 26 iulie, după intrarea polițiștilor în Casa Groazei, a fost trimis acolo ca să  dirijeze traficul. I-a auzit pe polițiștii că povesteau că pe comisarul Pistol, care a vrut să intre noaptea în casa lui Dincă, ”l-a dat jos de pe gard comisarul Alexe”, el i-a interzis să pătrundă acolo până la ora 6 dimineața. A mai auzit că discutau că șeful Alexa le-a zis că Oacă are fete acolo, în casa lui Dincă și că trebuie să vină să le ia. Remus Rădoi nu-l crede și afirmă că Dumitrescu e demult în cârdășie cu gruparea de proxeneți împreună cu comisarii Mirea și Humă și alți polițiști, din 2012.

Despre Strugaru știe, deocamdată, doar că stă tot în Bold, că are un mic atelier de piese și că e în legătură apropiată cu Dincă.

Procurorul Dumitru Dumitru, acuzat că nu a lăsat  un martor să vorbească despre taxa de protecție

Remus Rădoi a acuzat și șefii de la DIICOT Olt că ar fi influețat martori din dosar. E vorba de dosarul nr 34/D//2018, despre care Rădoi spune că a fost deschis în urma unui raport de-al său și a unor polițiști și în care s-au făcut cercetări pentru trafic de persoane, inclusiv minore, cămătărie, șantaj. În dosarul acesta a fost cercetat și Dan Dumitrescu și din cauza lui a fost zburat din poliție.

Acuzațiile lui Rădoi, personajul care spune că s-a dus la barul lui Dumitrescu, în 2012, pentru a scoate informații despre ce se întâmplă acolo, între polițiștii apropiați grupării de proxeneți și comisarii Mirea și Humă, sunt extrem de dure și la adresa a doi procurori din DIICOT Olt.

”I-am făcut plângere la Secția specială de cercetare a magistraților procurorului Călina Ionuț, de la DIICOT Olt, indicând niște nereguli grave pe care le-a săvârșit, nerespectând legile pentru a reprezenta interesul justiției, neefectuând cercetări pentru a obține probe concludente. Eu cred că sunt suficiente date ca acest domn să nu mai fie procuror. Am informații concrete de la acest procuror că domnul Dumitru Dumitru, șeful DIICOT Olt, ar fi vorbit cu domnul Mirea, șeful Poliției Caracal, despre acest dosar, înainte ca acest dosar să fie public și înainte ca perchezițiie să se facă. Deci un lucru ilegal! Nu avea voie să știe nimeni că exista un dosar asupra grupării, mai ales că Mirea și Humă erau suspectați de conlucrare  cu acești infractori. Acum trei zile, se pare că procurorul șef Dumitru Dumitru a venit la Caracal și a reaudiat trei victime din acest dosar într-o formulă foarte scurtă. El a încercat să convingă pe unii din ei să schimbe oarecum declarațiile, respectiv victima indica că i s-a cerut taxă de protecție, iar procurorul i-a spus să scr.ie doar că a fost amenințată, fiindcă DIICOT anchetează doar amenințarea. A încercat astfel să scurteze declarația unui martor”.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News