Mircea Rădulescu: „La Steaua vor apărea probleme mari”

Mircea Rădulescu: „La Steaua vor apărea probleme mari”

Fostul selecționer al naționalei României crede că echipa din Ghencea se afl ă într-un regres vizibil și nu va putea să facă față cu succes în campionatul intern și în cupele europene.

Jocul prestat de Steaua, în Kazahstan, împotriva celor de la Aktobe (scor 2-2), în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, a lăsat un gust amar suporterilor „militarilor”.

Echipa din Ghencea s-a chinuit contra asiaticilor, exprimarea din teren a fost lipsită de coerență, dar chiar și așa, campionii din Liga I au prima șansă de calificare în play-offul celei mai puternice competiții inter-cluburi.

„Mai bine că au scăpat de el”

Fostul antrenor Mircea Rădulescu nu îi vede cu ochi buni pe steliști, în acest sezon, și este de părere că lipsa investițiilor se va vedea cât de curând. „Steaua a arătat rău în meciul de la Aktobe. Pe undeva este și normal, pentru că, față de echipa care a impresionat în fotbalul românesc în ultimii doi ani, acum nu mai există jucători foarte importanți. Au plecat Chiricheș, Rusescu, Pintilii, Tătărușanu și Bourceanu și nu s-au adus înlocuitori pe măsură. De Daniel Georgievski nu spun că e pierdere. El era o gaură. Mai bină că au scăpat de el”, ne-a spus Rădulescu, cel care a amintit și de plecarea fostului antrenor. „Laurențiu Reghecampf a creat acea echipă. El nu ar fi vrut să plece, dar nu i s-au îndeplinit dorințele legate de transferuri...”

„E nevoie de investiții”

De asemenea, fostul director al Școlii Federale de Antrenori anticipează că „militarii” se vor confrunta cu mari probleme în acest sezon. „În acest moment, echipa este la nivelul unei formații de locurile 4-5 în Liga I. Jucătorii nu sunt deloc în formă. La Steaua vor apărea probleme mari. Este nevoie de investiții, pentru că altfel nu vin rezultatele. Nu cred că vor avea probleme în returul cu cei de la Aktobe. Întrebarea e ce va face Steaua cu acest lot, dacă se va califica în grupele Ligii Campionilor?”

În ceea ce-l privește pe Costel Gâlcă, antrenorul echipei, Mircea Rădulescu este de părere că stelistul trebuia să rezolve cu mai mult tact conflictul cu Lucian Sânmărtean.

„Un jucător ca Sânmărtean nu poate să lipsească din echipa Stelei. Aici intervine știința tehnicianului de a evita și de a gestiona astfel de conflicte. Reghecampf nu a avut parte de scandaluri majore cu fotbaliștii săi. Problemele pentru Gâlcă ar putea să apară în momentul în care vine un rezultat prost și își pierde susținerea fanilor. În acest caz va lucra sub presiune și nu va fi bine pentru el”, a conchis „Riciu”.