Minorii care au împlinit 16 ani pot să călătorească în afara țării fără un adult. Legea a fost adoptată în Parlament
- Andra Puiu
- 30 iunie 2023, 06:34
Camera Deputaților a adoptat miercuri, 28 iunie, în calitate de for decizional, legea prin care minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi. În proiectul de lege sunt precizate toate actele de care tinerii vor avea nevoie.
Care sunt situațiile în care minorul poate călători în afara țării
În textul legii se precizează și situațiile în care minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate să călătorească în afara țării dacă are acordul părinților sau reprezentanților legali. Pe lista această se află următoarele situații:
- vizită la rude,
- studii,
- participarea la concursuri oficiale,
- urmarea unui tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare.
„Minorul poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliției de frontieră o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”, se precizează în textul proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților miercuri, 28 iunie.