Minorii care au împlinit 16 ani ar putea ieși din țară fără a fi însoțiți de un adult

Minorii care au împlinit 16 ani ar putea ieși din țară fără a fi însoțiți de un adultSursa foto. EVZ

Un proiect de lege care va intra în dezbarerea parlamentarilor prevede că minorii care au împlinit 16 ani pot ieși singuri din țară. Au nevoie însă de o declarație notarială care să prevadă acordul părinților, dar și destinația, scopul și durata călătoriei.

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. În prezent minorii nu pot ieși din țară dacă nu sunt însoțiți de un adult.

Propunerea a fost iniţiată de 88 parlamentari PNL şi UDMR şi va modifica legilația actuală în care va fi introdus următorul articol: „Prin excepţie, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi".

Declarație obligatorie

Pentru a putea ieșit din țară neînsoțiți, minorii vor trebui să aibă o declarație norarială de la ambii părinți sau de la părintele în grija căruia se află în care să fie menționat acordul lor, destinația, durata și scopul călătoriei.

„Organele Poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a cetăţenilor români minori care au împlinit vârsta de 16 ani titulari ai unui document de călătorie individual sau, după caz, ai unei cărţi de identitate şi neînsoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă prezintă o declaraţie notarială a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei", se arată în proiectul de act normativ.

Este nevoie de schimbări

Proiectul de lege va intra în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional. „Prin propunerea legislativă se urmăreşte asigurarea unui regim de circulaţie în străinătate pentru minorii peste 16 ani, regim care să răspundă drepturilor şi îndatoririlor actuale. Este evident un flux de adolescenţi minori care traversează frontierele statului cu scopul de a studia în străinătate sau de a se reuni cu familia şi aceştia au nevoie de un regim mai relaxat de circulaţie în acord cu nevoile lor

Conform legislaţiei în vigoare, cetăţenii minori români, fără a se face distincţie, pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Totuşi există companii aeriene care acordă un serviciu de minor neînsoţit care reprezintă asistenţa unui copil care călătoreşte singur de la punctul de plecare până a sosirea la destinaţia finală", au explicat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News