Ministrul Transporturilor vrea să pună cruce porturilor de la Dunăre

Ministrul Transporturilor vrea să pună cruce porturilor de la Dunăre

Sindicaliștii Cartel ALFA îl acuză pe ministrul Răzvan Cuc că vrea să distrugă o companie fluvială de interes strategic, prin trecerea porturilor de la Dunăre în subordinea primăriilor. Inițiativa ar avea în spate interese imobiliare, prin valorifi carea unor terenuri de către grupurile de interese locale. Unele dintre porturile vizate fac parte din rețeaua centrală de transport European.

După „telenovela” care a condus la dezastrul de pe Autostrada Lugoj-Deva, noi acuzații grave la adresa ministrului Răzvan Cuc vin din partea sindicaliștilor de la Cartel ALFA. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, președintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, arată că inițiativa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, de a transfera porturile dunărene către administrațiile locale are în spate interese imobiliare, prin valorificarea unor terenuri de către grupurile locale și poate conduce la distrugerea unei companii de interes strategic, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu (CN APDF Giurgiu).

Sindicaliștii au dat exemplele porturilor Turnu Măgurele și Zimnicea, „care arată cu destulă elocvență cum se dezvoltă porturile sub autoritatea locală”. Portul Turnu Măgurele, de exemplu, aflat în administrarea Primăriei de 25 de ani, are toate atuurile pentru a fi desemnat cel mai urât de pe Dunăre: clădiri abandonate, vapoare ruginite, câini şi bălării. Este imaginea dezolantă a unui loc care a fost cândva mândria Olteniei, după ce mai marii locului l-au lăsat să se distrugă, este descrierea făcută de ProTv .

Viitorul companiei, în pericol

„Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a declarat recent că porturile de pe malul Dunării aflate în prezent în administrarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu (CN APDF Giurgiu) vor fi transferate la autoritățile locale, preluarea fiind „într-un stadiu avansat”. Salariații membri de sindicat din cadrul Sindicatului Portuar Român Unirea – sindicat reprezentativ la nivelul CN APDF Giurgiu – care nu au fost consultați în niciun fel în privința acestui transfer – sunt îngrijorați că mutarea va duce la dispariția și precarizarea locurilor de muncă, iar viitorul economic și financiar al companiei este pus în pericol”, se arată în memorial Cartel ALFA.

Sindicaliștii fac referire la declarațiile ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, care a spus, pe 27 august, la Drobeta Turnu Severin, că porturile de pe malul Dunării aflate în prezent în administrarea APDF Giurgiu vor trece la autoritățile locale. Atât primarul din Turnu Severin, cât și președintele CJ Mehedinți, au preluat informația și au postat-o pe conturile lor de socializare. „Ministrul Răzvan Cuc a dat asigurări că preluarea portului de către municipalitate este într-un stadiu avansat, urmând ca până la sfârșitul anului să se emită hotărârea de guvern în baza căreia se va realiza acest transfer”, a scris pe Facebook primarul din Drobeta Turnu Severin.

Avioane TAROM vechi, piloți vinovați

O știre rostogoloită massmedia anunță că TAROM a finalizat ancheta internă de siguranţă în urma incidentului în care a fost implicat un avion ATR42 (înmatriculareYRATF) care, în ziua de 9 iulie 2019, efectua zborul RO638 Satu Mare – Bucureşti. Când avionul a atins pista aeroportului Henri Coandă, s-a produs o explozie la toate cele patru anvelope ale trenului de aterizare. În urma anchetei interne, precizează adevărul. ro, ar fi fost găsiți vinovați piloții, deși aceste aeronave au 20 de ani de exploatare, iar ministrul Cuc știa de starea lor precară. „Cele două aeronave ATR-72 erau ţinute mai mult la sol.

Toată flota se schimbă, deci toate cele nouă avioane. Livrarea lor va începe cu data de 1 octombrie. Vor fi aduse gradual, (unul - n.red.) pe 1 octombrie, pe 1 noiembrie, două în decembrie, unul în februarie, două în martie şi două până la sfârşitul anului 2020”, declarase Răzvan Cuc. De asemenea, directorul companiei, Mădălina Daniela Mezei, a precizat că flota de avioane ATR, deţinută de Tarom, are peste 19 ani vechime. EVZ a întrebat responsabilii TAROM dacă va fi reînnoită flota, așa cum a afirmat ministrul Cuc. „Avem, într-adevăr, în derulare, un contract de reînnoire a flotei. Din câte știu, primul avion ATR, care a fost prezent și la BIAS, îl vom avea la finalul lunii octombrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei TAROM, Georgeta Dinu. Oficialul Companiei TAROM a mai precizat că nu știe despre existența raportului legat de incidentul care a avut loc în luna iulie. „Am solicitat detalii după apariția în presă a acestor informații”, a declarat Georgeta Dinu.

Obiective de interes național și european

Față de această situație, președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, atrage atenția, însă, că „activitățile portuare desfășurate de CN APDF Giurgiu sunt de interes public naţional şi duc la îndeplinire inclusiv unele obligaţii ce revin statului român din acordurile şi convenţiile la care România este parte”.

„O parte dintre porturile vizate de acest transfer, precum Drobeta Turnu Severin și Giurgiu, fac parte din rețeaua centrală de transport european, așa cum este menționat în Regulamentul (UE) nr.1315/2013. Trecerea în administarea autorităților locale a acestor bunuri din proprietatea publică a statului nu are nicio justificare legată de interesul național, așa cum se impune pentru un astfel de transfer. Mai mult decât atât, există investiții în derulare cu alocări bugetare de peste 2 milioane de lei pentru modernizarea porturilor Giurgiu, Corabia și Calafat”, se arată în scrisoarea adresată premierului. Sindicaliștii mai arată că pretextul trecerii porturilor în administrarea autorităților locale este dezvoltarea unor zone de agrement și turism, tocmai în zonele cele mai active comercial și aducătoare de venit pentru companie. În consecință, „Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA solicită oprirea acestei inițiative și, împreună cu membrii săi din cadrul Sindicatului Portuar Român Unirea și Federația TransConex va face toate demersurile necesare pentru a o bloca”.

„De asemenea, solicităm o întrevedere la care să participe reprezentanții lucrătorilor portuari și demararea unui dialog constructiv pentru a găsi soluții alternative la solicitările administrațiilor locale, prin scheme de parteneriat care să nu ducă la distrugerea unei companii naționale de interes strategic”, arată președintele CNS Cartel ALFA.

Cuc și CNAIR nu își asumă un termen de recepție pentru „autostrada-muzeu”

La o dezbatere care a avut loc în cadrul Comisiei pentru transporturi și infrastructură din camera Deputaților, pe tema rezilierii contractului pentru construcția lotului 3 al autostrăzii LugojDeva, CNAIR și ministrul Cuc au declarat că nu își pot asuma un termen pentru recepția celor 21 de km din „autostrada-muzeu”. Dezvăluirea a fost făcută de președintele comisiei, deputatul PNL Lucian Bode. Oficialii ministerului Transporturilor au spus că vor angaja un expert independent care să facă un audit pe calitate, iar în urma acestui raport vor remedia „neconformitățile”, cu resurse proprii.

La dezbaterea care a avut loc miercuri au participat și repzentanții antreprenorului spaniol, Asocierea Teloxim CON - Comsa - Aldesa Construcciones - Arcadis Eurometudes. Lucian Bode a transmis că s-a încercat o mediere, fără succes, a „disputei oarbe” dintre cele două părți. Bode susține că, după rezilierea pripită a contractului, statul nu are nimic de câstigat, ci, din contră, doar de pierdu: cei 4 ani de garanție prevăzuți în contract, procese din partea antreprenorului, un posibil scandal diplomatic româno-spaniol, precum și plângeri la instanțele europene de arbitraj și la Comisia Europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News