Ministrul Bode era să-şi tragă singur un cap în gură, în lupta cu teroriştii

Ministrul Bode era să-şi tragă singur un cap în gură, în lupta cu teroriştiiSursa foto: Arhiva EVZ

Să mai spună cineva că nu a avut dreptate premierul Florin Câţu, atunci când ne-a făcut terorişti. Deşi a fost în câteva rânduri aspru criticat de unii care s-au ofuscat, uite că, totuşi, a avut dreptate.

Nu mai departe de vineri, 21 martie, vorbele lui s-au adeverit. Bucureştiul a devenit un haos total. Coloane nesfârşite de maşini, mijloace de transport în comun supraaglomerate, oameni care au fost nevoiţi să întârzie la slujbe, riscându-şi locul de muncă. Un tablou apocaliptic, pe care nu reuşeau deloc să-l estompeze girofarurile maşinilor de poliţie şi ale Jandarmeriei. Toată babilonia s-a declanşat în câteva minute de la faptul că teroriştii blocaseră metroul.

Teorişti adevăraţi, nu la figurat, pentru că s-a lăsat cu dosare penale la DIICOT, care, aşa cum îi spune şi numele, se ocupă nu numai cu destructurarea reţelelor de crimă organizată, spre exemplu cum a făcut cu cea de trafic de carne vie de la Caracal, dar şi cu anchetarea teroriştilor.

Dosarul de terorism deschis vineri este extrem de greu şi complex, pentru că teroriştii care au blocat metroul, sunt atipici. De regulă, un terorist adevărat, are faţa acoperită, ca să nu fie recunoscut. Ăştia de vineri, de la metrou, fix pe dos. Forţele de ordine se rugau de ei să-şi pună măştile, ca nişte terorişti adevăraţi. Ei, nimic! Cu feţele goale.

Teroiştii de vineri de la metrou sunt extrem de periculoşi, pentru că au lucrat ani de zile sub acoperire. Foarte bine camuflaţi în mecanici-conductori de rame, lăcătuşi sau electricieni la întreţinere, ori şi mai de nerecunoscut, deghizaţi în vânzători de merdenele, pixuri, ţigări, brichete, suc, apă minerală ori cafea, pe la  tarabele înşirate pe culoarele care duc la peroane. Şarpele de la sân, cu şorţ de vânzător de gogoşi sau cu o şurubelniţă în mână, la mişto.

Iar noi, proşti, deşi trecem zilnic pe lângă ei, deşi stăm faţă-n faţă atunci când cumpărăm ceva de la taraba lor, nu ne-am prins niciunul că sunt terorişti. Bine că nu ne-a explodat în buzunar vreun pix cumpărat de la ei, sau n-am incendiat metroul cu vreo brichetă. Te pui cu teroriştii? Cu atât mai mult ar fi trebuit să-i recunoaştem, pentru că sunt, cum ar veni, de-ai noştri. Şi noi, tot terorişti, cum bine a zis premierul. Dar uite ce bine erau deghizaţi.

Singurul pe care nu au putut să-l păcălească, a fost ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, care i-a mirosit imediat. Aşa că a dat ordin ca Metrorex să depună o plângere  pentru infracțiuni cuprinse în legea de combatere a terorismului. Şefii de la Metrorex, s-au executat imediat. Numai că nedeprinşi cu terorismul, au trimis mai întâi plângerea la poliţie. Care, fiind vorba despre teorism, i-a îndreptat către DIICOT.

În discursul său de vineri, Drulă s-a arătat neîndurător cu teroriştii care au blocat metroul. A fost ferm: „Autoritățile care veghează la ordinea publică și au aceste responsabilități, trebuie să-și facă datoria, pentru că numai ele pot elibera șinele de acești ilegaliști”. Dar cine este în fruntea „autorităţilor care veghează la ordinea publică”? Desigur, ministrul de Interne, Lucian Bode.

În acelaşi discurs, Cătălin Drulă a fost şi uman, apropiat de călători: „Le cer scuze bucureștenilor pentru că au fost obligați să treacă prin acest eveniment. Le cer scuze și pentru cei 20 de miniștri care au lăsat un buboi la metrou.”

Aici intervine problema. Dacă vom consulta lista cu miniştrii Transporturilor, vom constata că fix până în 23.XII.2020, când şi-a început Drulă mandatul, ministru al Transporturilor a fost nimeni altul decât Lucian Nicolae Bode. Care, cum ar veni, în perioada 4.XI.2019 - 23.XII.2020 a fost unul dintre cei 20 de miniştri care „au lăsat buboiul la metrou”. Tata teroriştilor de vineri, cum ar veni.

Cui cere Drulă să elimine teroriştii de pe şinele de metrou? Organelor abilitate, care sunt acum conduse de acelaşi Lucian Nicolae Bode, curat Bin Ladenul staţiei „Piaţa Unirii, cu peron pe partea dreaptă”, până la sfârşitul anului trecut.

Cu alte cuvinte, să spargă buboiul, unul dintre cei 20 care l-au protejat până acum. Adică, să-şi tragă singur un cap în gură.

Mare minune şi policalificarea asta. Faci postliceala cu profil de miniştri, (care merge şi cu bacalaureatul luat mai târziu, la a doua tinereţe, avem exemple) şi eşti competent peste tot. Poţi fi ministru la orice. Ai cunoştinţe nelimitate în toate domeniile, că de-aia-i zice policalificare.

P.S. Sărut mâna şi mulţumim frumos, doamna Merkel, pentru Noaptea de Înviere. Că dacă Anghela Merkel şi-a cerut scuze în lacrimi poporului german, pentru că a vrut să-i bage în lockdown în noaptea de Paști, cine-i Klaus Werner Iohannis să închidă în case necăjitul de popor român în Noaptea de Înviere?

Ne puteți urmări și pe Google News