Ministru din GUVERNUL Dăncilă, ACUZAT de „un act de TRĂDARE fără precedent”
- Gabriel Valentin
- 29 decembrie 2018, 13:42
Ministerul Transporturilor a pus pe butuci întregul sector al transporturilor rutiere, iar operatorii se pregătesc de ample proteste în ţară şi în Europa, se arată într-un comunicat al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).
„Activităţile Ministrului Şova în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi de pasageri, dublate de incompetenţa în ceea ce priveşte infrastructura rutiera au dus în deriva unul din cele mai importante sectoare economice, cu un aport în PIB de aproximativ 7%”, spun transportatorii.
Potrivit acestora, consiliul miniştrilor de transport din ţările UE a adoptat pe 4 decembrie poziţia privind reforma în sectorul transporturilor rutiere, iar singurul care s-a abţinut a fost Lucian Şova, în timp ce ceilalţi miniştri din ţările cele mai afectate de acest pachet au votat împotrivă.
În opinia FORT, abţinerea ministrului reprezintă "un act de trădare fără precedent".
„UE dovedeşte din nou că nu ne vrea decât ca piaţa de consum a produselor şi serviciilor oferite de multinaţionalele sprijinite de zeci de ani de guvernele ţărilor 'stăpâne'. Pentru că poate nu era suficient ce pregăteşte UE în privinţa transportatorilor români, ministrul demisionar al transporturilor a publicat în Monitorul Oficial şi ordinul de ministru care schimba cu dedicaţie, în mod radical, contextul operaţional actual, în sensul canibalizării pieţei transportului interjudetean de pasageri”, se mai arată în comunicat.
Prin acest ordin, Şova a facut un pas înaintea pachetului de mobilitate deoarece generează premisele ca o cursa internaţională de pasageri să preia pasageri şi între două localităţi pe teritoriul României, susţine FORT.
În acest context, FORT se pregăteşte de organizarea unor ample manifestaţii de protest împotriva actualei Guvernări, în luna ianuarie.
„Totodată, FORT urmează sa se implice în orice acţiune de protest organizată de patronate, la nivelul UE”, se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.