Ce PACT a făcut Ministerul Sănătății cu MEDICII din Colegiu
- Cristian Tănase
- 15 februarie 2019, 12:48
Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România, au încheiat joi, un protocol de colaborare. Obiectivul protocolului constă în asigurarea calității serviciilor medicale furnizate și a siguranței actului medical în unitățile sanitare publice și private, dar și asigurarea controlului și supravegherii exercitării profesiei de medic.
Conform protocolului, cele două părţi semnatare vor comunica datele şi informaţiile în legătură cu dreptul de practică al medicilor, specialităţile şi calificările profesionale dobândite de medici, sancţiunile aplicate, existenţa unor avize şi autorizări, informările şi atenţionările primite prin sistemul IMI precum şi orice alte informaţii de natură a înlătura riscurile referitoare la siguranţa pacienţilor, la asigurarea dreptului la sănătate ori la servicii medicale furnizate.
De asemenea, cele două insituții vor participa la controale comune în vederea verificării respectării regulamentelor și normelor care reglementează profesia de medic, indiferent de forma de exercitare și de unitatea sanitară în care se desfășoară, publică sau privată.
Colegiului Medicilor va avea obligația să elibereze la solicitarea Ministerului Sănătăţii sau direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, adeverinţe din care să rezulte statutul profesional al medicilor, inclusiv în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate. De asemenea, Colegiul Medicilor va comunica Ministerului Sănătăţii toate situaţiile de suspendare a dreptului de liberă practică pentru medici atât la cererea medicului, cât şi ca urmare a unor sancţiuni disciplinare aplicate ori ca urmare a deciziei definitive a instanţei de aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătății va comunica Colegiului Medicilor din România după fiecare sesiune de examen lista nominală a medicilor care au obţinut titlul de specialist, gradul de primar sau atestate de studii complementare. Tot Ministerul Sănătății are obligația să comunice lista nominală a medicilor rezidenţi confirmaţi în urma concursului de rezidenţiat, dar va comunica Colegiului Medicilor din România toate înştiinţările primite din partea instanţelor cu privire la deciziile definitive de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic în vederea luării măsurilor administrative ce se impun de acest for profesional.
Protocolul are valabilitate de un an de la data semnării, cu posibilitate de prelungire tacită, pentru noi perioade de încă un an, dacă niciuna dintre părţi nu notifică celeilalte cererea de încetare în termen de 30 de zile înaintea expirării perioadei de valabilitate.