Ministerul Educaţiei a anunțat acum! Ce se întâmplă cu școlile

Ministerul Educaţiei a anunțat acum! Ce se întâmplă cu școlile

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis noi date cu privire la modul cum se desfăşoară cursurile laa nivel de ţară.

Potrivit ministerului Educaţiei şi Cercetării, un număr de 305 de unităţi de învăţământ din ţară desfăşoară cursuri potrivit Scenariului 3.

Potrivit MEC, luni, 21 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

- 12.945 unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

- 4.406 unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

- 305 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. MEC reamintește că, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către DSP-uri și INSP, precum și de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ, Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente.

MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Cercetării şi al Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Data de referinţă pentru aceste informaţii este 21 septembrie, ora 12,00, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News