OMS demontează minciunile răspândite despre coronavirus
- Antonia Hendrik
- 16 aprilie 2020, 02:00
Consumul de alcool nu vă protejează împotriva COVID-19 și poate fi periculos
OMS spune clar că nu. Consumul frecvent sau excesiv de alcool nu protejează împotriva bolii COVID-19 și poate duce la alte probleme de sănătate.
Virusul COVID-19 poate fi transmis în zone cu climă caldă și umedă
Din dovezile de până acum, virusul COVID-19 nu ține cont de climă. OMS insistă că ar fi bine să adoptați măsuri de protecție dacă locuiți sau călătoriți într-o zonă care raportează cazuri COVID-19. Cea mai bună modalitate de a vă proteja împotriva COVID-19 este curățarea frecventă a mâinilor. Făcând acest lucru, eliminați virușii care pot fi pe mâinile dvs. și evitați infecțiile care ar putea apărea atingând apoi ochii, gura și nasul.
Vremea rece și zăpada nu pot cide noul coronavirus
Nu există niciun motiv să credem că vremea rece poate ucide noul coronavirus sau alte boli, transmite OMS. Temperatura normală a corpului uman rămâne în jur de 36,5 ° C până la 37 ° C, indiferent de temperatura de afară sau de vreme. Cel mai eficient mod de a vă proteja împotriva noului coronavirus este curățarea frecventă a mâinilor cu soluții pe bază de alcool sau spălarea acestora cu apă și săpun.
Făcând o baie fierbinte nu împiedică boala
Dacă faceți o baie fierbinte nu vă va împiedica să luați boala COVID-19. Temperatura normală a corpului dvs. rămâne în jur de 36,5 ° C până la 37 ° C, indiferent de temperatura băii sau a dușului. De fapt, a face o baie fierbinte cu apă extrem de fierbinte poate fi dăunător
Noul coronavirus nu poate fi transmis prin mușcături de țânțar
Până în prezent nu există informații și dovezi care să sugereze că noul coronavirus ar putea fi transmis de țânțari. Noul coronavirus este un virus respirator care se răspândește în principal prin picăturile generate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, sau prin picături de salivă sau secreții nazale.
Uscătoarele de mâni sunt eficiente în uciderea noului coronavirus?
Uscătoarele de mâini nu sunt eficiente pentru a ucide virusul Sars-Cov2. Pentru a vă proteja împotriva noului coronavirus, trebuie să vă curățați frecvent mâinile cu o soluție pe bază de alcool sau să le spălați cu apă și săpun. După curățarea mâinilor, ar trebui să le uscați bine folosind prosoape de hârtie.
Poate o lampă de dezinfectare ultravioletă să omoare noul coronavirus?
Lămpile UV nu trebuie utilizate pentru sterilizarea mâinilor sau a altor zone ale pielii, deoarece radiațiile UV pot provoca iritații ale pielii.
Cât de eficiente sunt scanerele termice în detectarea persoanelor infectate cu noul coronavirus?
Scanerele termice sunt eficiente în detectarea persoanelor care au dezvoltat febră din cauza infecției cu noul coronavirus. Cu toate acestea, nu pot detecta persoane infectate, dar care încă nu dezvoltă simptome. Durează între 2 și 10 zile ca persoanele infectate să dezvolte febră sau alte simptome.
Prin pulverizarea cu alcool sau clorul pe tot corpul poate ucide noul coronavirus?
Categoric NU spune OMS. Stropirea cu alcool sau clor pe tot corpul nu va ucide virușii care au intrat deja în corpul vostru. Stropirea cu astfel de substanțe poate fi dăunătoare pentru haine sau pentru ochi și piele. Fiți conștienți că atât alcoolul, cât și clorul pot fi utile pentru dezinfectarea suprafețelor, dar trebuie utilizate conform recomandărilor corespunzătoare.