Milițienii care ne omoară, acoperiţi de Poliţie. Mentalitatea de miliţian nu a dispărut cu totul din această instituţie.

Milițienii care ne omoară, acoperiţi de Poliţie. Poliţie vine de la cuvântul grecesc „polis”, care înseamnă oraş-stat. Localitate adică, aşezare civilizată de oameni. Prin urmare, Poliţia însemană o instituţie a cetăţii, aflată în slujba locuitorilor ei, a cetăţenilor.

Milițienii, transformați peste noapte în polițiști

Îmi aduc aminte că la începutul lui ianuarie 1990, înscrisul de pe acele celebre dube ARO albastre ale Miliţiei, fusese modificat în grabă. Fusese şters „Mi” – ul de la începutul inscripţiei şi scris peste el „Po”. Miliţia se transformase în Poliţie, dintr-o trăsătură de pensulă cu vopsea.

Din păcate, şi astăzi, la mai mult de 30 de ani de atunci, constatăm că sunt cazuri în care, deşi acum bătrânele ARO şi hodorogitele Dacii au fost înlocuite cu BMW-uri şi Volkswagen-uri, pe unele ar trebui să scrie tot „Miliţia”.

Pentru că mentalitatea de miliţian nu a dispărut cu totul din această instituţie fundamentală a statului român.

Nu a dispărut miliţianul atotstăpânitor, care poate face orice abuzuri, fără să păţească nimic. Sau, cel mult, drept sancţiune, să fie mutat dintr-un loc în altul. Eventual, cu o leafă mai mare.

Milițienii se considerau fericiţi că iau o leafă bună şi mai pot lua pe lângă ea câte o şpagă

Dacă stau să analizez unele evenimente, fără a fi deloc nostalgic, poate că „Miliţia” ar ieşi câteodată câştigătoare în faţa Poliţiei de astăzi. Dacă înainte de 89’, majoritatea miliţienilor se considerau fericiţi că iau o leafă bună şi mai pot lua pe lângă ea câte o şpagă (cei mai în vârstă vă amintiţi de acea celebră „Operaţiunea MOV”, adică miel-ouă-vin, şpaga după care orice miliţian umbla înainte de Paşte) acum s-a ajuns la evenimente de neînchipuit în acea vreme.

Sigur că s-a păstrat cu sfinţenie numirea pe funcţii nu pe criterii de competenţă, ci pe pile de partid şi de stat, sau de rudenii. La care s-au mai adăugat astăzi şi numirile fără neruşinare, pe faţă, a ţiitoarelor în funcţii bine remunerate.

Dar despre cârdăşii între miliţieni, cu infractori de primă mână, nu se prea auzea. Şi nici nu prea îndrăzneau.

Vă închipuiţi un Şoric, şef de inspectorat judeţean, spunând cu seninătate că infracţiunea numită cămătărie este una benefică pentru oameni, că ajută necăjiţii şi că bani cu camătă dau şi poliţiştii, şi procurorii, prin intermediul unor infractori, din grijă pentru cei amărâţi? Eu, nu!

Milițienii supraviețuiesc printre polițiștii onești

Recentul scandal din Bucureşti, cu moartea acelui tânăr de 30 de ani, arată că în Ministerul Afacerilor Interne, miliţiţienii, chiar dacă nu au apucat acele timpuri pentru că sunt tineri, mai supravieţuiesc încă printre poliţiştii oneşti, care-şi fac datoria, îşi respectă jurământul şi sunt demni de toată stima noastră, a cetăţenilor.

Nu mai este cazul să reiau întreaga poveste, pentru că deja este foarte bine cunoscută.

Cazul Eduard Giosu

Eduard Giosu, un tânăr de 30 de ani, a murit la spital după aproape o săptămână de comă profundă. Avea partea stângă a creierului terciuită. Putea fi extrasă cu seringa, după cum au afirmat medicii.

Mai prezenta şi numeroase urme de lovituri pe corp. Ieşise, drogat, în parcarea din faţa blocului. Era în lumea lui. Imaginile le cunoaşteţi cu toţii. Un vecin a sunat la 112 şi a chemat poliţia.

După cum declară acel vecin, nu voia ca Giosu, pe care l-a văzut că nu e violent, să păţească ceva rău.

„În zonă se învârt mulţi oameni ai străzii care i-ar fi putut face rău. Sau, dezorientat cum era, putea să iasă în faţa vreunei maşini”.

Milițienii au legea lor

Deci, omul sunase la 112 să sesizeze că există în faţa blocului lui cineva care avea nevoie de ajutor. Ce s-a întâmplat? Sosirea primului echipaj de poliţie i-a fost fatală lui Giosu.

A fost pur şi simplu atacat, în numele unei legi pe care au stabilit-o miliţienii care au venit, pentru că ea nu are nicio legătură cu legile şi procedurile statului de drept.

Încătușat și lovit de o femeie

Lovit de o femeie angajată a MAI, inclusiv când era încătuşat. Madam Ţuică. Cum dracu să fii poliţist şi să te cheme Ţuică? Cum o fi fost la apel la şcoala de poliţie? Ofiţerul de serviciu striga „Ţuică”, iar restul cursanţilor, aliniaţi frumos, răspundeau: „Mulţumim, să fie primit”!

Şoric, Ţuică, sună mai mult a separeu de bodegă, dedcât a „Siguranţă şi încredere”.

Lasând  însă numele la o parte, că nu e vina lor că le au, madam Ţuică l-a bătut, conform declaraţiei unui martor ocular, cu pumnii, picioarele şi tomfa pe un om căzut la pământ şi încătuşat. Şi nu numai ea. Şi colegii ei au participat la umflarea muşchilor în faţa unui om care se stingea, încătuşat, sub ochii lor.

Milițienii și mușamalizarea

Dar cel mai mârşav mi se pare faptul că se încearcă muşamalizarea acestui eveniment deosebit de grav.

Şi nu numai de Ţuică şi compania, că erau mai mulţi, a mai venit un echipaj de caftangii, dar şi un şef, probabil Palincă sau Şampanie, cu o altă maşină, care s-a uitat o clipă la cel care agoniza şi s-a cărat fără să spună nimic, pentru că a văzut cât e de groasă situaţia, ci muşamalizare făcută chiar de superiorii acestora.

Adică fix cei care ar trebui să ia măsuri ca miliţienii să dispară dintere poliţişti şi asemenea tragedii să nu se mai întâmple.

Cea mai ordinară mi s-a părut povestea cu bodycam-ul. Mai întâi, ni s-a spus, în comunicat oficial, că niciunul dintre cei care au intervenit nu avea camera de crop pornită, deşi regulamentul prevede foate clar că aceasta se porneşte din momentul în care se urcă în maşini ca să plece la intervenţie.

După câteva zile de fierbere, când apăreau noi şi noi date despre violenţele la care fusese supus Giosu, mai ales după ce acesta a murit, ca prin minune, apare o înregistrare cu camera de corp. Care înregistrare nu începe de la momentul când se pleacă la intervenţie.

Milițienii, bătaia și probele deteriorate

Ci din momentul în care victima (o putem numi aşa) se află întinsă pe asfalt, încătuşată, şi horcăie stins, până nu mai mişcă deloc. Ce vorbesc între ei miliţienii? Fix ce ni se spusese în comunicatul de cu o zi înainte.

Că Giosu, drogat, se automutilase. În aşa hal încât îşi terciuise creierii. Ba chiar madam Ţuică vrea, miloasă, să-l şi şteargă cu nişte şerveţele umede. Replicile din filmare sunt rostite cu satângăcie şi pute de la o poştă a regie ieftină. Nu poţi fi şi miliţian, şi actor.

Eu cred că, în cercetarea acestei tragedii, nu trebuie anchetaţi doar cei care au fost la faţa locului şi l-au bătut pe Giosu până a murit, ci şi cei care au încercat, inclusiv prin acest tertip cu camera de corp, să ascundă adevărul. Sunt complici cu agresorii tânărului. Sunt şi ei tot miliţieni.

Există filmare cu camera de corp, deşi iniţial au spus că nu. Mai mult, această probă crucială, a fost deteriorată. Iar cei care au dat ordin să se facă aşa ceva, trebuie să răspundă şi ei. Cu funcţiile sau cu libertatea, fiecare după vină.

Editorialul în format video