Milionarul Dan Nicorescu a fost torturat de cei care i-au jefuit casa

Milionarul Dan Nicorescu a fost torturat de cei care i-au jefuit casa

Ancheta asupra jafului care a avut loc la începutul acestei săptămâni într-un cartier de lux din Bucureşti, al cărei victimă a fost milionarul Dan Nicorescu, înaintează greu. Deşi la început s-a anunţat că poliţia are un cerc de suspecţi, deocamdată, nimeni nu a fost pus sub acuzare.

Două elemente noi apar în anchetă. Deşi la faţa locului, la puţin timp după producerea jafului, fiul milionarului a declarat că acesta se simte bine şi nu a fost agresat în nici un fel, cu excepţia faptului că a fost legat cu cătuşele, lucrurile stau cu totul altfel. Prezenţa unei ambulanţe la faţa locului a fost explicată prin faptul că, din cauza evenimentelor prin care a trecut, milionarul a făcut un atac de panică şi un puseu de tensiune. De aceea a avut nevoie de asistenţă medicală.

Dacă lucrurile ar fi stat aşa, Dan Nicorescu să nu fi fost şi torturat, ancheta ar fi trebuit să se îndrepte într-o anumită direcţie. Anume, autorii sau cei care au dat pontul, trebuiau căutaţi printre cunoscuţii milionarului. Acesta era cunoscut pentru faptul că nu se sfia deloc să-şi etaleze bogăţia în faţa celor pe care îi considera apropiaţi. În aceste condiţii, unor oameni care ar fi intrat în casa milionarului, nu le-ar fi fost greu să afle unde are acesta ascunse lucrurile de valoare, dacă le ţinea cu adevărat ascunse. Deci, mergeau la pont fix, nu era nevoie să-l lege sau să-l sperie. În plus, faptul că purtau cagule, poate indica faptul că Dan Nicorescu îi cunoştea, deci i-ar fi putut identifica. De aceea şi-au ascuns faţa.

De asemenea, una din multele domnişoare cu care se afişa milionarul, contra unor graţii, ar fi putut afla cu uşurinţă de la acesta unde sunt lucrurile de valoare. Poate chiar să le şi vadă, acesta vrând să se laude cu ele.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vânătăile de la ochi

Însă lucrurile nu stau deloc aşa cum au fost prezentate imediat după jaf. Dan Nicorescu a fost nu numai legat cu cătuşele, ci şi lovit şi torturat de către cei doi atacatori mascaţi. Asta înseamnă că aceştia nu ştiau unde se aflau lucrurile de valoare ale milionarului. Şi l-au torturat ca să le spună.

Asta nu exclude deloc faptul ca Nicorescu să fi fost filat mai multe zile la rând, de către cei care urmau să-l jefuiască, sau de complici ai acestora. Dar care l-au socotit o victimă bună de jefuit nu pentru că fuseseră la el în casă, ci pentru că aflaseră că este bogat din modul cum singur îşi etala averea.

Astăzi, milionarul a fost surprins în fotografii cu faţa tumefiată şi ochii vineţi, ceea ce dovedeşte că a fost torturat.

Asta întăreşte ipoteza noastră pe care am susţinut-o încă de la început: atacatorii nu sunt din cercul lui Nicorescu. Cel mult ar fi putut avea un complice care îl cunoştea, dar nu atât de bine cât să fi fost la el acasă şi să-i fi arătat lucrurile de valoare.

Complici la jaful de jumătate de milion de euro

La jaful care a făcut o pagubă de cel puţin o jumătate de milion de euro, nu au participat, cu siguranţă, doar cele două persoane mascate care au pătrus în casă şi l-au legat şi torturat pe Nicorescu. Au avut cel puţin un complice, care să-i fi aşteptat cu maşina, ca să se poată deplasa repede. Acest personaj cunoştea foarte bine cartierul. Ştia unde sunt amplasate camerele de supraveghere şi unde poate staţiona fără să dea de bănuit. În apropiere se află Ambasada Chinei şi orice maşină staţionată mai multă vreme fără rost, cu un om înăuntru, ar fi atras atenţia. În plus, zona este împânzită de camere de supraveghere. Inclusiv la casa victimei. De aceea, este foarte posibil ca maşina să fi fost una care să nu dea de bănuit dacă staţionează în zonă. Posibil taxi, cu plăcuţele şi numărul de identificare de pe portiere falsificate, ori o autoutilitară de genul celor care repară firele de pe stâlpi.

Un al patrulea posibil complice ar putea fi ori omul de pază, care ar fi trebuit să se afle în ghereta de la intrarea în curte şi nu era în momentul jafului, ori cineva care a supravegheat casa din parc şi a văzut când paznicul a plecat şi aceasta a rămas fără pază umană.

De asemenea, este foarte clar că tâlharii cunoşteau foarte bine terenul şi amplasamentul casei. Există, în afară de intrarea principală, şi o intrare, hai să-i spunem „secretă”. Pe acolo se pare că au intrat pe proprietate atacatorii.

După păţania nefericită, Dan Nicorescu a cerut unei firme specializate să abgradeze sistemul de pază. Pentru că, după cum s-a văzut, cele câteva camere de supraveghere amplasate prin curte, nu au fost suficiente.