Milioane de dolari, prostituție, trafic de carne vie, Rusia, China… Se îngroașă gluma pentru Joe Biden
- Adrian Pătrușcă
- 24 septembrie 2020, 16:51
Hunter Biden a fost cooptat în consiliul de administrație al Burisma în aprilie 2014 și, la vremea respectivă, a pus societatea în legătură cu cabinetul de consiliere Blue Star Strategies, pentru a o ajuta să combată acuzațiile de corupție formulate de statul ucrainean.
În timp ce Biden Jr. era membru în consiliul de administrație al Burisma, vicepreședintele SUA de atunci, Joe Biden, tatăl său, era responsabil cu relațiile Americii cu Ucraina din partea administrației Obama.
Cele două comisii senatoriale mai dezvăluie în raport că au obținut dosare de la Trezoreria SUA care „demonstrează o activitate infracțională potențială legată de tranzacțiile dintre Hunter Biden, familia sa și asociații săi cu cetățeni ucraineni, ruși, kazahi și chinezi”.
Documentul mai arată și că senatorii au primit informații potrivit cărora Hunter Biden „a trimis mii de dolari” unor persoane care „au fost implicate în tranzacții implicând un posibil trafic de ființe vii, industria de divertisment pentru adulți și prostituție”.
„Unii dintre beneficiarii acestor bani sunt cetățeni ucraineni sau ruși”, scrie raportul, adăugând că „arhivele arată că este dovedit faptul că Hunter Biden a trimis bani unor femei străine, ne-rezidente în Statele Unite, care sunt cetățene ale Rusiei, Ucrainei și care apoi au transferat banii primiți de la Hunter Biden unor cetățeni ruși și ucraineni.”
„Arhivele notează de asemenea că unele dintre aceste tranzacții sunt legate de ceea ce pare a fi o rețea de prostituție sau de trafic de ființe umane din Europa de Est”, arată raportul.
În același timp, documentul mai afirmă că investigatorii de la Senat au descoperit informații despre milioane de dolari în „tranzacții financiare dubioase” între Hunter Biden, asociații săi și persoane străine, inclusiv soția fostului primar al Moscovei sau persoane legate de conducerea Partidului Comunist Chinez.
Potrivit raportului, o societate de investiții, al cărei co-fondator era Hunter Biden, „a primit 3,5 milioane de dolari prin virament bancar” de la Elena Baturina, soția fostului primar al capitalei Rusiei.
Documentul merge chiar mai departe, afirmând că nu doar Hunter Biden ci și alți membri ai familiei Biden „erau implicați într-o vastă rețea financiară care îi lega de cetățeni străini și de guverne străine din toată lumea”.
Raportul mai relatează că Hunter Biden „a deschid un cont bancar” împreună cu un cetățean chinez, care are legături cu regimul comunist, și „care a finanțat o frenezie de cumpărături în valoare totală de 100.000 de dolari”.
Purtătorul de cuvânt al lui Joe Biden, Andrew Bates, a acuzat raportul, afirmând că promovează o „teorie a conspirației”.