Mii de spectatori au participat la Bucharest Opera Festival, pe scena operei bucureştene. Când va avea loc următoarea ediție

Mii de spectatori au participat la Bucharest Opera Festival, pe scena operei bucureştene. Când va avea loc următoarea ediție

A doua ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 16 și 24 iunie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului este primul și unicul festival din România ce a invitat în capitală cele mai importante teatre lirice dii România, la această ediție participând și Opera de Stat din Budapesta și Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad alături de Opera Madlenianum.

Următoarea ediție a Bucharest Opera Festival se va desfășura pe scena operei bucureștene în perioada 7 – 16 iunie 2024.

„Sunt convins că acest festival rămâne un exemplu despre faptul că arta trebuie să unească. Artiștii sunt spirite libere, spirite care practică diplomația culturală, artiștii stabilesc punți de comunicare între țări, partide, oameni, între diferite distribuții sau echipe de management din țară și din străinătate.”, a declarat Daniel Jinga, managerul general al Operei Naționale București.

„Spectacolul Timișoarei, a cărui scenografie o semnez, este realizat împreună cu colaboratorul și prietenul meu Răzvan Mazilu, este o operetă (Bal la Savoy). Am luat elementele de bază ale art deco-ului, pe care le-am reinterpretat, cu lumină, cu mobilier și combinații cromatice. Am încercat să creez un spațiu care să fie favorabil mizanscenei create de Răzvan Mazilu”, a declarat scenograful Dragoș Buhagiar, Președinte al UNITER.

La rândul său, directorul general al Operei de Stat din Budapesta s-a arătat extrem de încântat de ediția din acest an.

„Cu toate că noi, românii și ungurii, suntem foarte aproape unii de alții, se întâmplă foarte rar să ne vizităm capitalele și, dacă mă gândesc bine, este prima dată când Opera Națională din Budapesta ajunge la București. Nici nu știu să spun de câte ori sau dacă Opera Națională din București a fost la Budapesta, de aceea, cred că prezența noastră aici este foarte importantă pentru noi și nu putem să vă mulțumim suficient pentru această invitație, Această vizită ar putea fi începutul unei frumoase prietenii.”,a declarat Szilveszter Ókovács, directorul general al Operei de Stat din Budapesta.

Titluri de referință la Bucharest Opera Festival

De asemenea, Laurence Auer, Ambasadoarea Franței la București s-a arătat fascinată de punerea în scenă a oprei Pelléas et Mélisande, scrisă de Debussy.

„Sunt foarte fericită că am putut să asist la Pelléas et Mélisande o lucrare foarte bine cunoscută în Franța, scrisă de Debussy, compozitor care l-a influențat pe George Enescu, care ocupă un loc unic în repertoriul Franței sfârșitului de secol 19. Întreaga poveste a fost dirijată și produsă superb. Este o lucrare pe care o poți simți ca fiind puțin dificilă, sau cam tristă. Aici, a fost pusă în scenă într-o manieră calmă, voluptoasă, bine așezată, așa că felicit Opera Națională din București care a reușit să producă un astfel de spectacol la un asemenea nivel”, a declarat Laurence Auer, Ambasadoarea Republicii franceze în România.

Totodată, Oltea Șerban-Pârau, muzicolog și critic muzical, a rămas impresionat de mai multe opere puse în scenă.

„Bucharest Opera Festival - ediția a II-a a excelat pe palierul diversității, aducând pe scena Operei bucureștene 9 seri de operă, balet, operetă și musical, cu titluri care în bună măsură nu se găsesc pe afișul capitalei. De asemenea, au fost prezentate regii îndrăznețe, actuale precum cea a lui Sir David Pountney sau a lui Andrei Șerban, montările panoramând de la cele mai actuale orientări în domeniu - Nunta lui Figaro cu Opera Națională București sau Văduva Veselă cu Opera Națională Română din Iași - până la creații rar sau niciodată prezentate aici, precum Castelul Prințului Barbă-Albastră și Mandarinul miraculos de Bartok cu Opera Maghiară din Cluj-Napoca ori Pelleas și Melisande de Debussy cu Opera de Stat din Budapesta, sau până la montări clasice prin excelență, precum Manon Lescaut cu Teatrul Național din Belgrad și nu numai. O șansă rară de a atrage la Operă publicuri diferite și de a vedea pe aceeași scenă ce au mai recent și mai performant de prezentat teatrele lirice din țară și din jurul României. O poartă deschisă pentru o a treia ediție cu o mai largă participare internațională atât a teatrelor, cât și a publicului”, a declarat Oltea Șerban-Pârau.

Se dorește includerea Bucureștiului în circuitul internațional de festivaluri

A doua ediţie a festivalului a reunit pe celebra scenă bucureşteană titluri de referință ale repertoriului de operă, balet, operetă şi musical aflate în programul celor mai importante teatre lirice din România – Opera Națională Română Iaşi, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și Opera Braşov, cărora în acest an li se alătură Opera de Stat din Budapesta și Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad alături de Opera Madlenianum, deschiderea festivalului fiind semnată, bineînţeles, de  Opera Naţională Bucureşti.

Publicul s-a bucurat de o desfășurare de forțe ce a inclus nouă spectacole de operă, operetă, balet şi musical programate în nouă seri consecutive, aducând în prim plan nouă orchestre, coruri mixte, companii de balet, zeci de soliști și dirijori de top ai scenei muzicale actuale, în total aproape 1.500 muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic prezenți pe scenă, în fosă şi în culise pentru un regal artistic unic. De la Mozart, Puccini şi Bizet la Debussy şi Bartók, de la Paul Abraham şi Franz Lehar, până la Cole Porter, peste două secole de istorie a artelor spectacolului muzical s-au desfășurat pe prima scenă lirică a țării.

Bucharest Opera Festival îşi doreşte să contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, devenind un excelent promotor al turismului cultural.

Totodată, Bucharest Opera Festival urmăreşte consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă şi balet din ţară, care să încurajeze schimburile culturale şi să promoveze proiectele muzicale şi culturale ale acestora.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News