Mihăilă, anunţat titular în deplasarea de pe terenul liderului din Seria A, Inter Milano

Mihăilă, anunţat titular în deplasarea de pe terenul liderului din Seria A, Inter Milano

Tânărul jucător ofensiv în vârstă de 21 de ani are şanse mari să prindă, din nou, primul unsprezece al Parmei. Celălalt român din lotul formaţiei emiliene, Denis Man, va lua loc, mai mult ca sigur, doar pe banca de rezerve. 

Valentin Mihăilă a fost lăudat în urma evoluţiei bune din ultima etapă, din Seria A, iar presa din Italia anunţă că antrenorul principal Roberto D’Aversa pare hotărât să îl arunce pe atacantul român în luptă, încă din startul partidei de pe stadionul „Giuseppe Meazza”.

Fostul fotbalist al Universităţii Craiova a petrecut 78 de minute pe teren, în disputa din weekend, din deplasarea de la Spezia şi e văzut, de jurnaliştii din „Cizmă”, drept una dintre noile speranţe ale trupei           galben - albastre. „Mihailă a luminat mult jocul echipei sale şi a fost unicul jucător al Parmei care şi-a depăşit adversarul direct” l-au caracterizat ziariştii din „Cizmă” pe vârful de 1,77 metri.

D’Aversa nu îşi face speranţe prea mari pentru disputa de la Milano

Gruparea de pe „Stadio Ennio Tardini” vine după o serie catastrofală, de nu mai puţin de şaisprezece meciuri consecutive fără victorie, iar Roberto D’Aversa nu îşi face prea mari speranţe nici de la duelul de joi, cu liderul din Seria A, Inter Milano.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt ferm convins că Inter va cuceri titlul. E adevărat că mai sunt multe etape până la final, iar Milan a reuşit să se impună pe terenul celor de la AS Roma, însă eu cred că nerazzurrii sunt, în acest moment, net superiori oricărui adversar” a declarat tehnicianul Parmei, înainte de deplasarea de pe „Giuseppe Meazza”.  

Conte cere atenţie maximă 

Deşi recunoaşte că echipa lui Mihăilă şi Denis Man trece printr-o perioadă extrem de dificilă, antrenorul nerazzurrilor, Antonio Conte, se teme ca elevii săi să nu trateze acest meci cu mult prea multă uşurinţă. 

„La o primă vedere, pe hârtie, meciul cu Parma arată accesibil, dar trebuie să demonstrăm că nu ne mobilizăm doar în partidele cu o miză mare. E necesar să evoluăm la fel de bine în toate meciurile şi doar astfel vom putea să ne facem suporterii fericiţi” i-a atenţionat tehnicianul de 51 de ani pe golgheterul belgian Romelu Lukaku şi ceilalţi coechipieri ai săi.