Mihai Bobonete, despre criticile pe care le primește în mediul online. „Aia nu e răutate, aia e prostie”

Mihai Bobonete, despre criticile pe care le primește în mediul online. „Aia nu e răutate, aia e prostie” Sursa: Bobonete Mihai /Facebook

Mihai Bobonete a vorbit despre oamenii care îl critică în mediul online, dar și despre cum s-a schimbat societatea. El consideră că este foarte important să fim pozitivi și să ne axăm pe cei care ne plac.

Mihai Bobonete a declarat că îi place să văd lumea cu ochi buni chiar și atunci când este criticat în mediul online. Vedeta de la PRO TV a mai spus că cei care jignesc pe Internet o fac din pură prostie și că nu se lasă afectat.

„Acum vreo douăzeci de ani, când am început să fac stand-up comedy, am citit într-o carte care mi-a picat în mână – nu-i mai ştiu titlul – că noi, oamenii, putem să ne provocăm unii altora multe reacţii, dar că a-l face pe un om să râdă e unul dintre cele mai complexe lucruri, pentru că, în momentul în care râde, tu îl faci să uite de tot ce i se întâmplă şi de tot ce-l înconjoară. Râsul e foarte greu de provocat: fiindcă toţi trăim şi simţim diferit, iar a găsi numitorul comun, ca să işti râsul oricând, e foarte dificil, dar şi foarte fain, când reuşeşti. Şi aşa este – am constatat-o din expe­rienţa mea de două decenii. Râsul face bine: eu chiar cred că ne ajută să trecem mai uşor peste răutatea cu care te în­tâlneşti peste zi… Dar, vedeţi, dumnea­voastră aţi adus în discuţie perspectiva conform căreia comportamentul lumii de azi ur­mea­ză o curbă descendentă, însă eu, personal, nu văd lucrurile din unghiul ăsta.

Sursa: MIhai Bobonete/ Instagram

Nu consider că lu­mea se înrăieşte de la o zi la alta, din contră, pri­vind în urmă, în istorie, noi, oamenii, am fost mult mai răi. Şi cei mai răi am fost când l-am răstignit pe Hristos! Şi mai departe: ăle războaie şi ăle in­chiziţii… Ce se întâmplă azi e parfum. Inclusiv „hate-ăreala” din mediul on-line: aia nu e răutate, aia e prostie. Sigur, repet, e o chestiune de pers­pec­tivă, dar mie unuia îmi place să văd lumea cu ochi buni. Şi nu pot să spun c-am avut de pierdut situându-mă pe poziţia asta”, a spus Mihai Bobonete.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mihai Bobonete, despre stand-up comedy

Mihai Bobonete a mai punctat că face stand-up comedy de 20 de ani și că se simte bine atunci când este apreciat.

„Faptul că oamenii mă apreciază atât de mult mă mă­guleşte și mă bucură, deși într-un fel e normal. Nu vreau să par arogant, dar, totuşi, fac treaba asta de douăzeci de ani şi n-am avut nici măcar un singur spectacol care să nu-mi fi ieşit, n-am făcut nicio gafă pe scenă, nu am provocat nimănui vreo dure­re sau vreo stare proastă. De douăzeci de ani fac lu­mea să râdă. Şi, făcând de douăzeci de ani treaba asta, doar vechimea asta în muncă îmi conferă mai multă experienţă şi încredere decât altora. După care vorbim de stiluri de stand-up comedy, de inteligenţa materialelor, de simplitatea lor, dacă vreţi. Şi-aici publicul se împarte: din fericire, avem un public de stand-up care a fost cultivat de la an la an şi care a devenit din ce în ce mai nu­me­ros, el împărţindu-se acum în funcţie de prefe­rinţele fiecărui om în parte”, a spus Bobonete pentru formula-as.