Messi nu mai este numărul 1 în lume. De cine a fost detronat cel supranumit GOAT
- Teodora Vitan
- 19 august 2025, 06:47
Messi. Sursa foto: FacebookDupă ce Lionel Messi a dominat piața de merchandising în Major League Soccer încă de la sosirea sa la Inter Miami în 2023, un nou nume face senzație în Statele Unite: sud-coreeanul Heung-min Son.
Son Heung-min îl detronează pe Messi
Transferat recent de la Tottenham Hotspur la Los Angeles FC, atacantul de 32 de ani a avut un impact fulgerător nu doar pe teren, ci și în afara lui. În doar câteva săptămâni, tricourile inscripționate cu numele și numărul său au devenit cele mai vândute în MLS și, conform clubului, chiar în toate sporturile din lume. Astfel, Son l-a detronat pe Messi, dar și pe marii jucători din NBA, precum LeBron James și Steph Curry, potrivit talksport.com.

Sursa foto: x
Vânzări-record de tricouri pentru Los Angeles FC
Președintele lui Los Angeles FC, John Thorrington, a confirmat acest succes neașteptat:
„Aceasta este deja a doua săptămână în care nu vorbim doar despre cel mai vândut tricou de fotbal din MLS. Este cel mai vândut tricou din orice sport din lume în acest moment”, a declarat oficialul.
Fanii au reacționat în masă la venirea lui Son, epuizând stocurile și transformând tricoul său într-un simbol al noului val de popularitate al fotbalului nord-american. Un astfel de tricou se vinde la un preț de 194,99 de dolari, ceea ce îl face și unul dintre cele mai scumpe articole de merchandising din MLS.
Prețurile biletelor au explodat după transferul lui Son
Pe lângă succesul comercial, sosirea lui Son la LAFC a generat și o escaladare spectaculoasă a prețurilor biletelor. Dacă înainte un bilet obișnuit la un meci de acasă al echipei californiene costa aproximativ 300 de dolari, acum sumele pot ajunge până la 1.500 de dolari.
Entuziasmul creat în jurul fostului star de la Tottenham a adus un nou val de fani în tribune, consolidând statutul lui Son ca una dintre cele mai influente figuri ale fotbalului asiatic în prezent. În plus, el este cunoscut și pentru relația apropiată pe care a avut-o cu Radu Drăgușin, colegul său în perioada petrecută în Premier League.