Mesajul lui Nick Kyrgios după ce a ajuns în „sferturi” la US Open. „Nu va mai trebui să joc tenis vreodată”

Mesajul lui Nick Kyrgios după ce a ajuns în „sferturi” la US Open. „Nu va mai trebui să joc tenis vreodată” Sursă arhivă evz

Nick Kyrgios (27 de ani, 25 ATP) s-a calificat în sferturile de finală de la US Open. Sportivul a declarat că este mulțumit cu reușita sa și că ar putea să renunțe la tenis anul acesta.

Nick Kyrgios (27 de ani, 25 ATP) s-a calificat în sferturile de finală de la US Open, după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev (26 de ani, 1 ATP), deținătorul trofeului, scor 7-6 (11), 3-6, 6-3, 6-2. Cu toate astea, el a primit cea mai mare sancțiune dată până acum la turneul de la New York din cauza unui comportament nepotrivit.

„Plecați acasă, nenorociților!”, a strigat sportivul către cei aflați în loja sa, după care a urmat o „ploaie” de înjurături. Asta nu l-a împiedicat pe tenismen să câștige meciul.

După reușita sa, Nick Kyrgios a precizat că sunt șanse mari să renunțe la tenis anul acesta. Premiile la US Open 2022 depășesc 60 de milioane de dolari. Precedentul record de premii la US Open, de 57,5 milioane de dolari, fusese stabilit în 2021. Campionul de la US Open se alege cu suma de 2.600.000 de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News

„E ultimul mare turneu al anului și trebuie să fiu concentrat și să mă împing la limită. Săptămâna viitoare voi merge acasă, dar acum sunt concentrat 100% pe ce am de făcut aici. Încă 3 potențiale meciuri și apoi nu va mai trebui să joc tenis vreodată”, a declarat Nick Kyrgios, la conferința de presă.

Sursa: arhiva EVZ

Tenismenul a adunat deja 11.823.860 de dolari din participările la turneele de tenis.

Victorie la US Open

Primul set al confruntării de la New York a fost extrem de echilibrat. Australianul părea că va reuși să se distanțeze la 3-2, când a făcut break-ul, însă și-a pierdut imediat serviciul. Echilibrul s-a menținut în finalul actului, care s-a decis în tiebreak, 13-11.

Al doilea set a fost condus în permanență de Daniil Medvedev, care s-a impus la 3. Un scenariu asemănător a existat și în actul al treilea, câștigat de Nick Kyrgios cu același scor.

În setul patru, Nick Kyrgios nu s-a lăsat doborât, a cedat doar două game-uri și s-a calificat pentru prima dată în carieră în sferturi la US Open. Pentru un loc în semifinale, australianul va juca împotriva lui Karen Kachanov, care a trecut, scor 4-6, 6-3, 6-1, 4-6, 6-3, de Pablo Carreno-Busta, potrivit Digisport.