Mesaje de susținere pentru Ilie Bolojan din partea liderilor PNL. Apel la responsabilitate în coaliție

Mesaje de susținere pentru Ilie Bolojan din partea liderilor PNL. Apel la responsabilitate în coalițieIlie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Mai mulți lideri ai Partidului Național Liberal au transmis joi mesaje de susținere pentru președintele formațiunii și premierul Ilie Bolojan, în contextul tensiunilor din coaliția de guvernare. Declarațiile vin după ce PSD a criticat în mod repetat direcția reformelor și a pus sub semnul întrebării susținerea pentru actualul șef al Guvernului.

Liderul deputaților PNL, apel la responsabilitate în coaliție

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat că perioada sărbătorilor ar trebui să fie un moment de reflecție pentru PSD în ceea ce privește conduita politică în coaliție.

„Perioada sărbătorilor ar trebui să fie un prilej de meditaţie pentru PSD cu privire la conduita politică în coaliţie. Nevoia responsabilităţii şi a stabilităţii la guvernare a fost subliniată de toţi ceilalţi parteneri (PNL, USR, UDMR), precum şi de Preşedintele României”, a scris, joi, pe Facebook, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache.

Acesta a adăugat că modul în care sunt luate deciziile politice trebuie să țină cont de interesul public: „în politică deciziile trebuie luate pornind de la nevoile oamenilor, nu de la orgolii şi ambiţii de neînţeles”.

Mesaje de susținere din partea filialelor PNL

Sprijinul pentru Ilie Bolojan a fost exprimat și de lideri din teritoriu, care au transmis poziții publice în favoarea direcției asumate de actuala conducere.

Președintele PNL Alba, Ion Dumitrel, a afirmat că partidul trebuie să rămână fidel unei direcții orientate spre reforme: „PNL trebuie să rămână partidul reformelor reale, nu al compromisurilor care încetinesc modernizarea României”.

Acesta a detaliat direcția pe care o consideră necesară: „Cred că direcţia corectă este una bazată pe performanţă administrativă eficientă şi adevăr. România are nevoie de lideri care au demonstrat că pot face reforme, nu doar vorbesc despre ele. În acest sens, susţin fără echivoc modelul administrativ care pune accent pe rezultate concrete pentru cetăţeni. Susţin un stat suplu, eficient şi corect”.

Alexandru Muraru

Alexandru Muraru. Sursa foto: Facebook/Alexandru Muraru

Alexandru Muraru: „Ilie Bolojan demonstrează leadership”

Un mesaj similar a fost transmis și de președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, care a afirmat că premierul ia decizii dificile, dar necesare.

„Ilie Bolojan demonstrează zi de zi ce înseamnă leadership adevărat. Ia decizii curajoase, fără populism, ghidate de logica economică sănătoasă şi de interesul pe termen lung al României”.

Potrivit acestuia, direcția urmată de Guvern este una esențială pentru stabilitatea financiară care „asumă un drum dificil, plin de provocări, dar absolut vital pentru salvarea echilibrului financiar al ţării„. Cetăţenii văd, din ce în ce mai clar, că acest guvern nu promite lucruri uşoare doar ca să placă, ci ia măsurile pe care realitatea economică le impune. Este o abordare bazată pe responsabilitate, pe principii liberale solide şi pe bun-simţ economic. Este exact viziunea pe care Partidul Naţional Liberal a susţinut-o întotdeauna. PNL Iaşi este alături de Ilie Bolojan şi de întregul efort de reformă. Susţinem ferm aceste măsuri necesare pentru a reduce deficitul critic şi pentru a reconstrui încrederea în instituţiile statului român”.

PSD suține că Ilie Bolojan nu mai e sprijinit de colegii din partid

Anterior, un mesaj similar de susținere a fost transmis și de liderul PNL Timiș, Marilen Pirtea.

În același timp, PSD a declarat în mod repetat, prin mai mulți lideri, că nu îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan și direcția reformelor asumate de acesta, acuzându-l de încăpățânare.

În spațiul public a fost vehiculat și un scenariu potrivit căruia PSD ar putea rămâne la guvernare după consultarea programată pentru 20 aprilie, însă cu un alt premier propus tot de PNL.

4
1