Merkel vrea interzicerea schiului de Crăciun și declanșează un război în UE

Angela Merkel se implică în conflictul cu Rusia. Ce i-a cerut lui Putin

În Europa, sezonul de schi este legat indisolubil de sărbătorile de Crăciun, însă criza COVID-19 stârnește mari controverse între țările membre UE.

Gubernul Merkel dorește interzicerea totală a turismului de schi, de Crăciun, în întreaga UE, pentru a împiedica răspândirea infecțiilor cu coronavirus, însă numeroase țări, printre care și Austria vecină, au exprimat o opoziție fermă.

Iată pozițiile principalilor actori în această chestiune, rezumate de Euractiv:

Germania

Autoritățile din Bavaria s-au pronunțat cu putere pentru interzicerea vacanțelor pe pârtiile de schi.

Prim-ministrul bavarez, Markus Soeder, a declarat că ratele de infectare actuale arată că „nu ne putem pur și simplu permite să avem vacanțe de schi clasice”.

El a avertizat germanii să nu cumva să treacă granița în vecina Austria, pentru a schia, deoarece la întoarcere se vor confrunta cu o carantină de zece zile – chiar și după excursii de o singură zi – deoarece țara vecină este clasificată ca zonă de mare risc.

Italia

Premierul Giuseppe Conte a evocat săptămâna aceasta ideea unei coordonări cu Franța și Germania pentru un „protocol european comun” prin care să se pună capăt turismului de schi.

La o emisiune televizată, el a declarat:

„Nu este posibil să permitem vacanțe pe zăpadă, nu ne permitem acest lucru.”

Conte ar urma să negocieze cu puternicele autorități regionale italiene pentru ca o interdicție să fie adoptată.

Antreprenorii din stațiunile de schi se opun însă cu putere, avertizând că a urma solicitarea Germaniei ar însemna sacrificarea întregului sezon.

Franța

Stațiunile de sporturi de iarnă franceze sunt libere să deschidă în timpul vacanțelor de Crăciun, a declarat joi premierul Jean Castex, însă instalațiile de transport pe cablu rămân închise.

Premierul a afirmat că vacanțele la munte rămân de actualitate, însă schiul alpin este exclus.

„Evident, toată lumea este liberă să meargă în stațiunile balneare pentru a profita de aerul curat al munților noștri frumoși și de magazinele care vor fi deschise, chiar dacă barurile și restaurantele nu vor fi”, a spus Castex.

„Însă instalațiile de transport pe cablu și infrastructurile colective vor fi închise publicului.”

Schiul fond, sania și excursiile cu rachete în picioare fac parte dintre activitățile de iarnă care nu au nevoie de instalații de cablu.

Austria

Viena și-a exprimat opoziția față de interzicerea vacanțelor de schi.

Calificând turismul de schi ca „parte din identitatea noastră națională”, cancelarul Sebastian Kurz a declarat că aceste vacanțe vor continua.

Ar urma însă să fie interzise petrecerile de după schi.

Turiștii trebuie să păstreze o distanță de cel puțin un metru unul față de altul, tot timpul, să poarte măști în teleferice și gondole, iar barurile și restaurantele nu vor servi băuturi și hrană decât clienților așezați.

Spania

Spania dorește deschiderea stațiunilor de schi, însă condițiile urmează să se stabilească în urma consultărilor dintre guvernul central și autoritățile regionale.

În Pirinei, regiunea catalonă dorește să deschidă toate stațiunile montane începând cu 21 decembrie, însă alți operatori de schi doresc să deschidă mai devreme.

Bulgaria

Țara vecină nu are intenția de a anula vacanțele de schi, iar cele trei principale stațiuni – Bansko, Pamporovo și Boroveț – vor deschide în decembrie.

„Nu există nici un motiv pentru a anula sezonul de schi. Nu sportul ci petrecerile de după schi au declanșat răspândirea COVID-19 în Europa”, a declarat Ivan Obreikov, purtător de cuvânt al Ulen, o societate care exploatează transporturile pe cablu din Bansko.

Restaurantele din întreaga Bulgarie sunt închise pentru moment, până pe 21 decembrie. Însă hotelurile și pensiunile sunt deschise.

Slovenia

O decizie privind oportunitatea deschiderii stațiunilor de schi de Crăciun, în Alpii din Slovenie, urmează să fie luată.

Circulația telefericelor este interzisă pentru moment.

Totuși, majoritatea stațiunilor de schi au început pregătirile, inclusiv acoperirea pârtiilor cu zăpadă artificială, cu speranța că în decembrie vor primi undă verde de la autorități.

Elveția

În Elveția, țară care nu este membră a UE, lovită puternic de al doilea val de COVID, autoritățile din domeniul schiului și al turismului au sprijinit deopotrivă păstrarea sezonului sportiv.

„În Elveția, putem merge să schiem, existând programe de protecție la fața locului”, a declarat joi ministrul elvețian al Sănătății, Alain Berset.

Totuși, el a adăugat că guvernul va reexamina situația înainte de vacanțele de Crăciun.

Pentru moment, Berna a ales să acorde încredere oamenilor că vor respecta măsurile de protecție instituite de operatorii de transport pe cablu și de școlile de schi, inclusiv obligația de a purta mască peste tot, cu excepția pârtiilor.

Comisia Europeană

Bruxelles-ul dorește să lase decizia la nivelul guvernelor naționale.

„Primul lucru care trebuie știut este că decizia de a autoriza sau nu schiul este, evident, o competență națională. Nu este o competență europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului Stefan de Keersmaecker.

„În mod clar, nu există o abordare generală pentru o ridicare graduală, științifică și eficientă a măsurilor de izolare.”