Meniu libanez de post. Hummus cu salată tabbouleh și lipii coapte

Meniu libanez de post. Hummus cu salată tabbouleh și lipii coapteHummus. Sursa foto: Pixabay

Au rămas doar câteva zile din postul Crăciunului. Spre finalul acestei perioade cu reguli stricte, multe persoane sunt în căutarea preparatelor pe care nu le-au savurat în post. Dacă vrei să te bucuri de o fuziune de gusturi, acest meniu libanez va fi alegerea perfectă. Nu conține proteină animală și este sățios.

Hummus cu salată tabbouleh și lipie

Un astfel de meniu are un preț piperat în majoritatea restaurantelor. Cu toate acestea, puține persoane știu că îl pot pregăti acasă cu doar câțiva zeci de lei.

O porție generoasă de hummus savurată te va ajuta să nu te mai confrunți cu senzația de foame pe întreg parcursul zilei. În plus, combinația este una echilibrată din punct de vedere caloric.

Ingrediente pentru hummus:

  • o conservă de năut
  • 2 linguri cu pastă de tahini
  • zeama de la o jumătate de lămâie
  • sare
  • piper
  • boia de ardei
  • chimen (opțional)

Pentru salata tabbouleh:

  • trei legături de pătrunjel
  • 1 cană cu bulgur
  • zeama de la o lămâie
  • 1 rodie
  • 1 roșie
  • ulei de măsline

Pentru lipiile libaneze:

  • 400 grame de făină
  • 1 cană cu apă călduță
  • o linguriță de oțet
  • o linguriță de ulei de măsline

Mod de preparare

Boabele de năut se scurg de apă și se pun într-un vas. Peste acestea se adaugă zeama de lămâie, pasta de tahini, sarea și piperul.

Acestea se amestecă timp de 2-3 minute cu ajutorul unui blender. Compoziția cremoasă obținută se transferă într-un bol și se decorează cu boia.

Hummus

Hummus. Sursa foto: Pixabay

De asemenea, bulgurul se pune la fiert cu două căni de apă. Procesul de fierbere este nu este unul îndelungat în cazul acestui ingredient. Astfel, salata tabbouleh va fi gata într-un timp scurt.

Între timp, pătrunjelul se toacă mărunt împreună cu roșia. Rodia se curăță de coajă, iar semințele obținute se pun într-o sită deasă și se presează cu o lingură. Zeama obținută va da un gust aparte acestei salate. De asemenea, se adaugă zeama de lămâie, uleiul de măsline și bulgurul.

Hummus cu salată tabbouleh și lipii libaneze

Aceste preparate libaneze se pot savura cu lipii subțiri, care se prepară din aluat nedospit. De asemenea, acestea vor fi la fel de gustoase dacă optezi pentru cele cu drojdie. Peste făină se adaugă apa călduță, sarea și oțetul și uleiul de măsline. Din aluatul obținut se formează lipii subțiri, care se pun la copt în tigaie.