Nela avea o privire caldă, de câine credincios, genul de om pe care ai curaj să-l lași singur în casa ta, fără nicio teamă. Fusese muncită de mică, iar treaba asta o vedeai în brazdele adânci pe care oboseala i le săpase pe frunte. Încercase să termine liceul, dar cedase sub neajunsurile și chinurile pe care ți le dă sărăcia. Așa că s-a lăsat de școală la 16 ani și, tot de atunci, a plecat de acasă ca să nu mai fie o povară pentru familie.

Nela se născuse într-un cartier sărac de la marginea Bucureștiului, într-o casă ce sta sprijinită de gardul vecinilor și învățase să facă primii pași pe ulițele pline de noroi ce despărțeau cocioabele în care trăiau zeci de suflete. Nu era țigancă cum o strigau colegii la școală, dar nici nu apăruse din spuma laptelui ca să împrăștie bănuielile. Cea mai mare calitate a ei era cumințenia. Până să plece de acasă, nu ieșise din vorba părinților și era printre puținele fete de vârsta ei care-și mai păstra virginitatea neatinsă.

S-a înhăitat cu un golan din Drumul Taberei, Costică, mai mare decât ea cu vreo zece ani și s-a trezit mai mult luată pe sus din casa copilăriei și obligată să locuiască cu acest individ și familia lui.

În scurtă vreme a aflat cum stă treaba cu femeile și bărbații, iar Costică, bărbatul pentru care plecase de acasă, a obligat-o să se prostitueze.

- Unde ai găsit-o pe țiganca asta? Nu se uită nici dracu la ea, se văita mama lui Costică.

- Lasă,mamă, că am eu clienți. E fată mare, ce contează cum arată?

Doi ani de zile Nela a îndurat dureri și umilințe, până când un client s-a îndrăgostit de ea și a răpit-o. S-au mutat amândoi undeva pe la Lizeanu, aproape de Bucur Obor, în patria traficanților de droguri. Măcar aici nu abuza nimeni de ea. Nicu, bărbatul care o îndrăgise, vindea bile de cocaină și, ocazional, canabis.

- Vrei să încerci, frumusețe? O ademenea pe Nela.

Ea se împotrivea, căci văzuse prea bine cum își pierdeau drogații mințile.

- Oi fi eu proastă, dar nici chiar așa.

- Atunci ajută-mă să cântăresc marfa asta.

- Dar nu e periculos ce faci? Dacă te prinde poliția?

Nici nu i-a pierit urma cuvintelor de pe buze, când s-a trezit cu un dos de palmă ce i-a umplut gura de sânge.

- Ce-ai, fă, de cobești? Ți se învârte limba aia ca un mop în gură, numai prostii spui. Dacă mai zici o dată ceva de poliție, eu cu mâna mea te omor.

Și cam așa s-a încheiat dragostea lui pentru Nela. Începuse să o folosească pe post de săgeată, o expunea periculos de mult, iar biata fată, măcinată de frică, ajunsese traficant fără voie.

Într-o seară a primit o bătaie zdravănă de la Nicu. Încurcase niște comenzi și cântărise greșit punguțele cu marijuana. Trei zile a zăcut. El o credea deja moartă, dar viața avea alte planuri cu ea. Și, uite așa, au mai trecut doi ani, iar Nicu o bătea din ce în ce mai rar. La drept vorbind, se cam temea să o mai atingă. Nela luase proporții considerabile și, deși avea aproape o sută de kilograme, părea robustă și puternică. Noua greutate impunea un soi de respect printre traficanți, iar asta îi dădea fetei o brumă de curaj. Deși n-o mai bătea, Nela îi era tot supusă, mulțumindu-se cu firimituri și bani cât să nu moară de foame.

Nicu urma să primească mai multe colete și de câteva zile se chinuia să găsească un loc de depozitare. A trimis-o și pe Nela să caute, iar ea se plângea ca s-a săturat de viața asta.

- Vreau să pun și eu capul liniștită pe pernă, vreau să fac un copil. Până când o să tot facem asta? Dacă ne prinde poliția într-o zi?

Se pare că iar rostise vorbe nepotrivite și un pumn bine plasat i-a transformat dinții din față în cioburi. A plâns mult în seara aia, de ziceai că se îneacă în balta de lacrimi ce-i creponau obrajii. Venise momentul răzbunării.

Peste câteva zile Nicu părăsea casa în cătușe. Nela scăpase, că asta e soarta denunțătorilor. Procesul n-a durat mult, că l-au prins în flangrant. Bănuia că Nela îl denunțase, dar nu era sigur.

Dar ce se întâmplase cu acea cantitate mare de canabis pe care Nicu se străduise să o ascundă ? Poliția îl prinsese în flagrant cu cocaină, iar omul nu suflase niciun cuvânt despre canabis. Spera să le vândă după ce ieșea din pușcărie.

Au mai trecut trei ani de atunci, Nela s-a mutat în Berceni și s-a angajat să facă menaj la mai multe case de oameni bogați.

Și aici începe povestea mea. Vă rog să mă iertați pentru lunga introducere, dar macar voi să știți lucruri pe care eu leam aflat prea târziu. Numele meu este Sorin și sunt proaspăt divorțat. Nevasta m-a părăsit, n-am copii și trăiesc într-o casă mare cât China, undeva prin Pipera. Fosta mea soție n-a vrut să rămână cu casa din pricina costurilor de întreținere exagerat de mari, iar când a plecat mi-a luat și menajera.

Așa că iată-mă bărbat singur, căutând disperat o femeie care să mă salveze de pânzele de păianjen ce amenințau să mă sugrume și de munții de praf care îmi întărâtau alergiile. Un prieten mi-a recomandat-o pe Nela și, la cât de disperat eram, am angajat-o fără să știu măcar cum arată.

- O să-ți placă Nela, m-a liniștit amicul meu, e o fată tare bună. Nu scoate o vorbă, e mai tăcută ca un dulap.

- Spune-i să vină de mâine. Dacă sunt mulțumit, poate să se mute cu totul. Casa portarului e goală.

Mi-o amintesc și acum cum a intrat pe poartă, rupându-se în plecăciuni. Îi tremura privirea și părea, cumva, stânjenită de situație. Ochii îi fugeau în toate părțile și o vedeam cum măsura, pe ascuns, fiecare fereastră.

- Ți se pare mare? Am întrebat-o.

- E foarte frumoasă, mi-a răspuns și a plecat înainte, inspectând totul, ca un copil curios.

- Câte zile pe săptămână ai libere?

- Păi toate. Dacă ar fi după mine, nu m-aș mai duce în altă parte.

- Perfect. Dacă vrei, te poți muta în casa portarului.

Începuse bine discuția. Fata asta era pe gustul meu – umilă, cuminte și cam urâțică. Cred că slăbise mult, pentru că pielea ei arăta cu trei numere mai largă, de parcă ar fi fost luată cu împrumut. Ne-am înțeles și asupra banilor.

- Am o singură cerere, a îndrăznit Nela. Să am câte două ore libere în fiecare seară. Trebuie să merg la...

- Nu vreau să știu ce faci, i-am întrerupt confesiunea. Sunt de acord.

Am presupus că o avea vreun iubit sau vreo rudă bolnavă, chiar nu-mi păsa. Voiam să se apuce de treabă. În scurtă vreme casa a început să își recapete culoarea. Îmi ocupam serile jucând cărți cu Nela iar conversațiile noastre, sărace în cuvinte, îmi erau mai mult decât suficiente.

Uneori aveam senzația că e cu desăvârșire proastă, când o vedeam cum pune soluție de curățat parchetul în fierul de călcat, după care, cu aburii ce ieșeau din aparat, lustruia ferestrele până le subția.

- Ce faci Nela? Strigam disperat. Ăla e pentru cămăși.

Alteori îmi părea rău că o judec prea aspru. Când mă vedea mai abătut începea să vorbească singură :

- Așa-s femeile, le ții de mâini și te înșală cu picioarele.

Îi povestisem de nevastă-mea întrun moment de slăbiciune și acum îi găsea tot felul de defecte.

- Nela, cum se face că te îmbraci în aceleași haine zi de zi? Când te-au mutat ai adus un munte de cutii. Ce ai în ele?

Palidă ca un perete văruit, fata a schimbat vorba și eu, ca un prost, am lăsat-o în pace. Nu era treaba mea ce era în acele cutii.

Întâlnirile mele cu depresia deveniseră tot mai rare și începeam să-mi recapăt pofta de viață. La ziua mea de naștere am invitat acasă vreo cincizeci de persoane.

 - Ai și tu niște țigări? M-a întrebat o tipă pe care nu o cunoșteam.

I-am întins pachetul meu și m-a refuzat.

- Nu din astea, din celelalte.

- Altele n-am și am plecat. Nu-mi plac roșcatele.

Mai târziu am văzut-o răsucindu-și o țigară cu aspect și miros ciudat, a cărei marcă nu-mi părea cunoscută. Nela i-o adusese. Mirosea a gândac puturos, cum să fumezi așa ceva? În scurtă vreme toți invitații răsuceau țigări din astea, iar menajera mea nu mai contenea să aducă tăvi cu tutun.

- Nela, de unde naiba aduci chestiile astea? Și de ce put în halul ăsta?

- Sunt bune, șefu, ar trebui să încercați.

Petrecerea s-a terminat târziu, că nu puteam să mai dau lumea afară din casă. Parcă o luaseră cu toții razna. N-am fumat din țigările Nelei, îmi făceau greață. Peste câteva zile mai mulți prieteni îmi spuneau că au auzit ce petrecere tare dădusem și cereau o repeteție. De data asta am umplut casa.

- Ia dă-mi și mie una din asta să văd ce gust are, am rugat-o pe Nela care aproviziona pe toată lumea.

Am tras un fum și nu mi-a plăcut. Aproape m-a înecat. După care încă unul și tot așa până când am sfârșit-o. Mă simțeam bine dintr-o dată.

- Șefu, pentru dumneavoastră sunt gratis, doar să-mi cereți.

- Adică le ceri oamenilor bani pe țigări, Nela? Esti nebună?

- Astea sunt scumpe, șefu.

Când petrecerea era în toi au apărut niște indivizi mascați care ne-au oprit muzica. Nu prea înțelegeam ce vor de la mine. Unul zicea că e procuror, sau ceva de genul ăsta. Eram prea amețit ca să-l înțeleg. M-am prins totuși că îmi scotoceau prin casă și am început să fac scandal. Mi-au pus cătușe și mă întrebau dacă am avocat. Credeam că e o farsă și încercam să mă amuz.

Au găsit patruzeci de kilograme de canabis ascuns prin casa mea. Mă uitam buimac și răspundeam la toate întrebările cu nu știu. Nela fugise și au trecut câteva luni până să o găsească. Nu știu de ce i s-a făcut milă de mine și m-a scăpat de belea. Stătusem arestat preventiv trei luni până să apară adevărata vinovată. Nu mai eram traficant, eram doar un biet consumator care se obliga să presteze muncă în folosul comunității. Menajera mea era traficanta.