Meghan Markle, umilită de Familia Regală? Acuzații din ce în ce mai grave, lansate de fosta actriță

Meghan Markle, umilită de Familia Regală? Acuzații din ce în ce mai grave, lansate de fosta actriță sursa foto: Daily mail

Meghan Markle a povestit că a fost tratată îngrozitor de membrii Familiei Regale și că aceștia au vrut să dispară cât mai repede din Marea Britanie. Și prințul Harry a recunoscut că rudele sale erau „invidioase” pe aleasa sa.

„Harry & Meghan”, serialul-documentar Netflix despre Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, este în topuri pe platformă încă din prima săptămână. Primele trei episoade au înregistrat 81,55 milioane de ore de vizionare în întreaga lume și Netflix a mai adăugat alte trei.

Prințul Harry și Meghan Markle au declarat că vor să le spună oamenilor și versiunea lor și să scoată la iveală noi detalii despre Familia Regală. Mai mult, ei au mărturisit că presa din Marea Britanie le-a stricat imaginea și că multe informații nu au legătură cu realitatea.

În serial, Meghan Markle a povestit că unul dintre consilierii Reginei Elisabeta a comparat-o cu un organism străin și că Familia Regală a încercat să o exludă. „Este ca un pește care înoată perfect. Este puternic, este pe curentul potrivit. Apoi, într-o zi, acest mic organism intră. Ce este asta? Ce caută aici? Nu seamănă cu noi. Nu se mișcă ca noi. Nu ne place. Ia-o de pe noi”, sunt afirmațiile lui Meghan Markle.

Ne puteți urmări și pe Google News

Familia Regală, invidioasă pe Meghan Markle

La rândul său, Harry a mărturisit că Familia Regală era invidioasă pe succesul pe care Meghan l-a avut la public și că a încercat să o facă să se sinucidă. El a mai subliniat că nu a vrut ca soția lui să aibă sfârșitul mamei sale, Prințesa Diana.

„A fost înfricoșător ca fratele meu să țipe la mine”, a mărturisit Prinţul Harry, care în primele episoade a denunțat „prejudecățile inconștiente” din familia regală.

Cuplul a fost plătit între 100 şi 150 de milioane de dolari de la Netflix pentru a spune ce s-a întâmplat cu adevărat în Familia Regală înainte și după să apară Meghan în peisaj. Harry și Meghan Markle au fost aspru criticați când au anunțat că vor să plece din Marea Britanie, iar ei au povestit de ce au luat această decizie.

Harry a mai povestit că relația cu familia sa nu s-a destrămat când a apărut Meghan Markle, ci când a refuzat să respecte anumite reguli.