MedRadar este aplicația care îți arată drumul spre medicamentele de care ai nevoie

MedRadar este aplicația care îți arată drumul spre medicamentele de care ai nevoieCristian Rădulescu, cofondatorul MedRadar (sursă foto - arhiva companiei)

MedRadar este astăzi una dintre puținele soluții digitale din România care le permite pacienților să găsească rapid medicamente în farmacii ce folosește tehnologia de geolocalizare. Aplicația este gratuită, intuitivă și, mai ales, născută dintr-o nevoie reală. „Povestea începutului e destul de simplă și comună. Când ai o problemă și nu găsești rezolvare, te apuci și creezi soluția”, spune Cristian Rădulescu, cofondatorul MedRadar.

Ideea a apărut în urmă cu câțiva ani, când, deși lucra de mult timp în industria farmaceutică și avea conexiuni directe cu rețelele și distribuitorii, nu reușea să găsească un medicament la un preț accesibil. „Mi-am pus întrebarea: dacă eu, cu atâtea cunoștințe în domeniu, nu pot găsi medicamentul căutat, ce fac oamenii obișnuiți?”, povestește el.

În culisele MedRadar

Curând, avea să afle că nu era singurul care se lovea de această problemă. Daniel Gorgan, astăzi cofondator și CTO MedRadar, lucra deja la o soluție tehnică pentru localizarea medicamentelor. „Ne-am întâlnit, am discutat despre cum am putea să ajutăm pacienții cu această aplicație și astfel a început formal călătoria MedRadar”, mai spune Rădulescu. Drumul nu a fost însă deloc simplu. „Prima provocare a fost reticența farmaciilor de a oferi acces la datele privind stocurile, un subiect extrem de sensibil în România”, mai explică antreprenorul.

În 2025, MedRadar a fost inclusă de Revista Capital în „Top Performeri din Sănătate”, iar în cadrul Galei din 19 noiembrie a primit „Premiul pentru optimizarea accesului la medicamente disponibile în farmacii”. Cu această ocazie, Cristian Rădulescu a vorbit în cadrul unui interviu despre culisele aplicației, obstacole, planuri și despre viitorul medicinei digitale.

Un domeniu plin de provocări

Dar prima barieră a venit chiar din partea farmaciilor. Acestea sunt, spune el, reticente în a oferi acces la stocuri, un tip de informație considerat sensibil. Iar după ce această barieră este depășită, apare a doua: „Dificultățile tehnice pe care le întâmpină farmaciile din cauza dependenței de furnizorii de sisteme ERP, care de multe ori întârzie sau împiedică conectarea unei farmacii cu aplicația MedRadar”.

Impactul este direct asupra pacienților, care pierd timp și bani în timp ce caută medicamente din farmacie în farmacie, iar uneori chiar din localitate în localitate. În același timp, farmaciile independente rămân aproape invizibile în mediul digital, în timp ce marile lanțuri beneficiază de platforme proprii. Cristian Rădulescu atrage atenția și asupra unei provocări sistemice și spune că „mediul fiscal nu face mare diferență între o companie start-up și o multinațională”, adaugă el, un dezechilibru care îngreunează scalarea și inovația în piață.

O piață competitivă, un avantaj clar

Chiar dacă industria farmaceutică este extrem de concurențială, MedRadar nu concurează în sens clasic, ci funcționează ca o punte între farmacii și pacienți. Avantajul principal pentru farmacii este vizibilitatea digitală, fără costuri suplimentare de tehnologie. „Oferim posibilitatea să fie prezente în mediul digital printr-o aplicație utilizată de peste 35.000 de utilizatori”, explică Rădulescu.

Pentru pacienți, beneficiile sunt imediate și clare. Ei pot vedea în timp real unde se găsește un medicament și pot evita drumurile inutile. „Aplicația MedRadar îi ajută pe pacienți să evite deplasări la multiple farmacii, în special în zonele rurale, unde uneori trebuie să viziteze mai multe localități până găsesc ceea ce caută”, explică antreprenorul.

Un proiect de suflet

Pentru Cristian Rădulescu și Daniel Gorgan, MedRadar este mai mult decât un start-up, este proiectul în care au investit cel mai mult timp, energie și pasiune. „Evident că cel mai important proiect de care ne-am ocupat până în acest moment este MedRadar”, spune Rădulescu. Nu doar pentru că este creația lor, ci pentru că impactul său este palpabil. Faptul că aplicația a fost descărcată și utilizată de peste 35.000 de persoane în mai puțin de un an este, în opinia sa, o validare puternică: soluția este necesară, iar oamenii chiar o folosesc.

Când vine vorba despre dificultățile de conducere a companiei, Rădulescu distinge între provocările interne și cele externe. Startup-ul este abia la început, iar provocările cele mai mari vin din zona legislativă. „Mediul fiscal și legislativ se modifică practic peste noapte, iar uneori bugetele și calculele sunt afectate major de o nouă taxă sau o reglementare introdusă fără perioadă de tranziție”, mai spune antreprenorul. La acestea se adaugă dificultățile de recrutare. „Încă suntem în situația în care căutăm noi colegi cu cunoștințe relevante, iar acestea lipsesc”, adaugă cofondatorul.

O generație de viitor

Cristian Rădulescu vorbește despre viitor într-un fel care aduce aminte de literatura SF ce l-a influențat în copilărie. El vede evoluția aplicației dincolo de simpla localizare a medicamentelor. „Medicina și sănătatea vor fi digitale și disponibile tuturor”, spune antreprenorul.

Planul pentru următorii ani este ambițios și se urmărește transformarea MedRadar într-un companion personal de sănătate. În aproximativ cinci ani, echipa își propune ca aplicația să devină parte dintr-un ecosistem conectat la smartwatch-uri, smartphone-uri, pompe de insulină sau dispozitive de monitorizare a glicemiei. „Ne dorim ca MedRadar să fie o platformă disponibilă la nivel european, conectată cu wearables”, explică Rădulescu.

2
0