Iau doar un exemplu de semnal de alarmă, cel emis cu puțin timp în urmă de doctorul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, într-o intervenție la un post de radio:

„Numărul de cazuri e atât de mare, încât a creat o presiune enormă asupra sistemului de sănătate. Nu mai sunt locuri la nivelul ATI, ne batem pentru aceste locuri. Mai avem foarte puține locuri în spitalele suport. Asta înseamnă că în curând nu vom mai avea unde să internam pacienții care au nevoie de terapie, de oxigen. Suntem în pragul de a ajunge în situația Italiei, unde pacienții mureau la domiciliu pentru că nu mai aveau unde să se interneze”.

Ce înseamnă asta, pe înțelesul tuturor? Păi, înseamnă că o parte a celor infectați care dezvoltă forme severe nu vor mai avea unde să fie internați și cei mai mulți vor muri. Nu cred că este necesar să explic și ce înseamnă „a muri”, deși încep să cred că nu toată lumea pricepe. Asta mai înseamnă și că medicii aflați în încleștarea directă se vor confrunta cu cel mai mare coșmar al lor, acela de a decide în funcție de șanse pe cine să-l lase să moară și pe cine să se lupte să-l salveze. Pentru că tot vorbim foarte mult, zilele astea, despre Dumnezeu, dar doar dintr-o singură perspectivă, propun să o facem și dintr-o alta.

Peste toate, medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii, șoferii de ambulanțe și care or mai fi ei, să mă ierte dacă nu-i numesc pe toți, toți omuleții ăștia, cu voia lui Dumnezeu, subliniez, cu voia lui Dumnezeu, se luptă pentru viețile oamenilor. Cât pot, cum pot si cu ce pot, atât cât le îngăduie și le ajută Dumnezeu. Dau din aripi cât și cum pot ei mai bine, pentru că Dumnezeu dă aripi omului ca să dea din ele.

Toți oamenii ăștia ar putea lăsa totul baltă în 24 de ore. Medicii să se mute scurt pe doi în privat, la câte cabinete îi țin curelele zi-lumină și să câștige mult mai mult decât la stat, asistentele să vireze și ele tot în privat și pe asistență la domiciliu, tot pe bani serioși, infirmierele să treacă la făcut curat, spălat și călcat prin casele oamenilor, pe 170-200 lei/zi, că atâta se plătește minim ziua de ținut o casă, iar șoferii, pe taximetrie de tip Uber sau alte d-astea, pe 1500-2000 de euro lunar. Nu mai calculați, nu mai verificați, este cum vă spun eu, am printre rubedenii și cunoscuți din toate categoriile. Deci!

Deci, toți oamenii ăștia ar putea să o vireze scurt, iar noi să începem să repauzăm ca muștele într-un nor de flit. N-o fac, n-o virează și, așa cum am zis, cu voia lui Dumnezeu, se luptă pentru viețile noastre, riscându-și-le pe ale lor.

Ați reținut, totul este cu voia lui Dumnezeu! Păi, în numele Lui Dumnezeu, noi putem să le respectăm munca și faptul că își riscă viețile lor și pe ale familiilor lor, ca să ne salveze nouă viețile? Putem face un pelerinaj imaginar, pe la fiecare în parte, înțelegând că Duhul Sfânt este cu ei ?

Știu, suntem conduși de niște imbecili cărora, după ce că-s imbecili, nu-i duce capul, nici nu le pasă, care decid imbecil și nepăsător, dar nu despre ei este vorba, nu ei salvează vieți, ci ei omoară prin imbecilitate și nesimțire, ei stau în fotolii, sunt ocupați să fure și să dospească. Putem să nu ținem cont de imbecilii care ne scot din viață și din minți și să fim atenți doar la cei care nu pleacă la viețile lor, ca să le salveze pe ale noastre?

Putem să îi ajutăm dându-le de lucru măcar nu mai mult decât pot ei duce? La sufletele lor, puse în situația de a alege cine să trăiască și cine să moară – da, s-a ajuns la asta! – putem să ne gândim? Putem să-i scăpăm măcar de infernul ăsta? Putem vedea har de la Dumnezeu și în ei?