MEDIAPOOL: Parchetul verifică fotografiile din dormitorul lui Borisov

MEDIAPOOL: Parchetul verifică fotografiile din dormitorul lui Borisov

Parchetul Municipiului Sofia s-a autosesizat și a început verificarea fotografiilor din dormitorul fostului premier bulgar Boiko Borisov, care au ajuns în presă.

„Societatea civilă va fi informată cu privire la rezultatele verificărilor în timp util”, a promis procuratura de stat. În urmă cu o zi, au fost date publicității cadre cu Borisov dormind dezbrăcat, aflat lângă o noptieră, în sertarul căreia sunt teancuri de euro. Camera este aceeași, cearșafurile de pe pat sunt diferite. Lenjeria de pat diferă în ambele imagini, ceea ce înseamnă că probabil sunt făcute în zile diferite. De data aceasta, Borisov doarme într-o altă poziție și este învelit într-un prosop. Pe noptieră stă același pistol. Pe una dintre fotografii se vede și un prezervativ. În sertar se vede un obiect galben, rotund, care poate fi o monedă. În fotografiile anterioare erau lingouri de aur.

Porția anterioară de fotografii din dormitorul premierului a apărut în vara lui 2020. Atunci, reacția lui Borisov a fost să spună că au fost trucate. El a explicat apoi într-un interviu pentru ziarul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” că fotografiile au fost făcute de o femeie cu care a avut o relație apropiată și a numit-o Mata Hari. Anterior, premierul de atunci a susținut că a fost „lucrat” de oamenii președintelui Rumen Radev, care i-au trimis o „doamnă superbă” să-i facă poze. Cine este „Mata Hari” nu s-a știut niciodată. La câteva luni de la incident, omul de afaceri din sectorul agricol Svetoslav Ilciovski a declarat că știe cine este femeia care l-a fotografiat pe Borisov.

Parchetul verifică fotografiile din dormitorul lui Borisov. Modelul Maggie Bader a fost chemată la audier

El nu i-a menționat numele la parchet, dar modelul Maggie Bader a fost chemată la audieri. Ea a negat că ar avea vreo legătură cu povestea și a amenințat că va da în judecată pe oricine spune contrariul. Borisov însuși a regretat că o fată nevinovată a fost afectată. După ce au fost date publicității primele fotografii, deși cu o mare reticență, parchetul a declanșat o verificare. După cum era de așteptat, a fost încheiată fără vreun rezultat. Procurorii au explicat mai întâi că nu pot face o expertiză a bancnotelor în euro sau a lingourilor de aur, deși pe bani se vedeau numerele lor de serie, ceea ce ar fi trebuit să ușureze căutarea. Pentru vânzarea lingourilor de aur de la așa-numitul aur de investiții există, de asemenea, o ordine strictă. La sfârșitul lunii decembrie 2020, Parchetul Municipiului Sofia a anunțat că nu există dovezi ale comiterii vreunei infracțiuni. Una dintre concluzii a fost că teancurile și lingourile ar putea să nu reflecte realitatea obiectivă, adică fotografiile ar fi trucate, așa cum a susținut Borisov însuși.

Ne puteți urmări și pe Google News