Mecanicul auto, care a câștigat Românii au Talent, s-a ales cu dosar penal

Mecanicul auto, care a câștigat Românii au Talent, s-a ales cu dosar penalSursa foto: Arhiva EVZ

Mecanicul auto, care a câștigat Românii au Talent, a impresionat lumea cu vocea sa. De atunci viața lui s-a schimbat radical. Succesul a curs, dar necazurile nu l-au ocolit.

Mecanicul auto, care a câștigat Românii au Talent, Radu Palaniță a intrat în atenția publicului larg în anul 2020. Acesta a reușit să surprindă lumea cu vocea sa câştigând marele premiu. Recent, chiar în drum spre un spectacol, Radu Palaniță a avut parte de o întâmplare nefericită. S-a ales cu un dosar penal.

Românii au Talent poate fi o rampă de lansare presărată cu ghinioane

După ce a apărut la Românii au Talent, Radu Palaniță a început să aibă numeroase concerte. În drum spre spectacol, mecanicul a provocat un accident rutier.  Mai exact, a accidentat o femeie, care a traversat strada printr-un loc nepermis. Impactul nu a fost unul grav. Victima s-a ales cu doar câteva zgârieturi în cot și genunchi, iar Radu Palaniță cu o oglindă ruptă.

„N-am păcătuit. Într-un fel, ba da, e vina mea pentru că aveam un spectacol, pe 6 aprilie, la Berăria H, mă grăbeam să ajung un pic mai devreme și am luat-o pe o străduță lăturalnică să ajung la Piața Muncii. O femeie a traversat pe unde nu trebuia, n-a fost impact puternic, doar că mi-a rupt oglinda din dreapta, eu, atunci, probabil și cu spectacolul și cu ce se întâmplase, am zis „OK, vă duc eu la spital”. Am sunat un doctor la Floreasca, era în drum, s-o preia, am lăsat-o pe mâinile doctorului, m-am dus mai departe să-mi fac treaba la spectacol”.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sursa foto. Facebook

Mecanicul auto s-a ales fără permisul auto

Deși a crezut că totul s-a terminat, la câteva zile Radu Palaniță a fost anunţat de poliție că trebuie să predea permisul auto. Şi că s-a ales cu dosar penal pentru părăsirea locului accidentului. Deși și-a asumat fapta și a încercat să o ajute pe femeia accidentată, cântărețul a omis să urmeze prevederile legale.

„După, pe 11 parcă, m-au sunat cei de la Brigada Rutieră să trec pe la ei să le predau permisul și… dosar penal. Deci mie nu mi-a venit să cred cum a rămas: părăsirea locului accidentului. Pentru că n-am anunțat pe nimeni. Eu am luat-o pe femeie și am dus-o la spital, dar n-am anunțat Poliția.

E OK, ea n-a avut nimic. A avut niște contuzii la cot și la genunchi. N-a avut nimic, dar simțul civic a funcționat. O iau și o duc la spital, dar mai departe… Și la spital eu trebuia să zic: Sunt cutare, numărul mașinii și na. Am înțeles că după mă întorcea Poliția la locul accidentului să măsoare, să… Aici am greșit, da. Nu mi-a funcționat mintea pentru câteva secunde. Cu toate că numărul mașinii mele e 112”, spus Radu Palaniță, în potcast-ul lui Adrian Artene.