Măsurile fiscale propuse de Ciolacu, criticate de mediul de afaceri și analiști

Măsurile fiscale propuse de Ciolacu, criticate de mediul de afaceri și analiștiLiderii coalitiei de guvernare au convenit pe măsurile anticriză. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

La începutul săptămânii viitoare, la Guvern, va avea loc o întâlnire de lucru pe tema măsurilor fiscale ce trebuie adoptate în contextul necesității reducerii deficitului bugetar.

Executivul are în vedere majorarea unor taxe, dar și eliminarea unor facilități fiscale acordate unor categorii de afaceri. Pe de altă parte, conform unor surse guvernamentale, premierul Marcel Ciolacu și miniștrii săi nu iau în calcul să elimine tichetele de vacanță sau pe cele de masă.

Informațiile apărute în spațiul public în legătură cu intențiile de modificare ale fiscalității, de către Guvern, au atras atenția specialiștilor în economie, dar și reprezentanților mediului de afaceri. Aceștia nu văd cu ochi buni ceea ce urmează să se întâmple și atrag atenția asupra consecințelor negative pe care le vor avea măsurile propuse.

În opinia acestora, vor urma noi scumpiri și o creștere a inflației. Patronatele și analiștii economici susțin că ar fi mai oportun ca Guvernul să se uite în propria curte și să reducă risipa de fonduri publice.

„În momentul în care vii cu măsura creșterii, de pildă, accizelor la carburanți, asta înseamnă că prețurile vor crește. Soluția este o reducere a cheltuielilor publice”, este de părere Adrian Negrescu, analist economic.

Patronii de restaurante se opun măsurilor propuse

Patronii de restaurante și cafenele sunt de părere că majorarea TVA, de la 9 la 19%, în domeniul Horeca, una dintre măsurile propuse, va aduce prețuri mai mari pentru clienți. Cu atât mai mult cu cât aceasta ar fi a doua majorare a TVA, după cea de la 1 ianuarie, de la 5%, la 9%.

„Mărirea precedentă de la 5% la 9% a fost suportată, o parte de către operatori, o parte s-a simțit în preț. Poate o parte va fi preluată de către operatori și o parte se va simți în preț. Deci prețul de restaurant iarăși va crește. Scumpirile vor duce și la o scădere a vânzărilor cu 15% și la posibila concediere a 10.000 de angajați. Cifrele rezultă dintr-un studiu făcut de industria ospitatitatii. Ar exista și o confuzie: în cazul hotelurilor, TVA ar urma să rămână 9%, și doar la restaurante să creasă la 19 procente”, a avertizat Daniel Mischie, vicepreşedinte, Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România.

Pe de altă parte, Ruxandra Stoica, vicepreşedinte, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii atrage atenția asupra problemelor cu care se va confrunta acest sector economic. Ea susține că va fi foarte dificil, în asemenea condiții, pentru operatorii economici să propună pachete turistice pentru clienți.

„Va fi foarte greu pentru hoteluri și pentru opetatorii economici care vor avea diferite cote de TVA să creeze un pachet către clienții lor”, a avertizat Ruxandra Stoica.

Mediul de afaceri avertizează asupra consecințelor

Eliminarea facilităților pentru lucrătorii din construcții, agricultură și industria alimentară, scutiți de plata contribuției la sănătate, este o altă măsură pe care Guvernul o are în vedere. În construcții, salariul minim în această industrie ar urma să fie majorat, într-o astfel de ipoteză, de la 4.000 de lei, la 4,500 de lei. Altă măsură vizează microintreprinderile care, în funcție de profit, ar urma să plătească un impozit de 2,5%, de la 1%, potrivit surselor guvernamentale. O astfel de măsură de majorare a impozitului este criticată de reprezentanții mediului de afaceri.

Reprezentanții mediului de afaceri susțin că Guvernul ar trebui să analizeze foarte atent măsurile pe care le va impune şi consecinţele economice, sociale şi de natură politică care vor urma. Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a făcut o serie de declarații pe acest subiect, la conferinţa de lansare a celei de-a 21-a ediţii a volumului „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

„Sigur că, fiind o perioadă cu foarte multe zvonuri, trebuie să facem un apel la raţiune şi la echilibru şi să spunem că întotdeauna mediul de afaceri este un partener onest şi că aşteaptă aceeaşi onestitate din partea statului. Regulile trebuie respectate şi trebuie să încercăm, totuşi, să nu le schimbăm în timpul jocului sau în timpul exerciţiului fiscal.

Reforma ar trebui să înceapă de la stat şi statul să fie primul care să dea un mesaj asupra reformei şi asupra parteneriatului cu mediul privat. Aşteptăm o asumare a măsurilor, însoţite de analize de impact, şi să putem şi noi să venim cu propriile analize şi cu propriul feedback pe aceste tipuri de măsuri care sunt vizate în această perioadă. Considerăm că «cheia» o reprezintă consultarea partenerilor sociali”, a spus Florin Jianu.

IMM-urile așteaptă măsuri de la guvern

El recomandă autorităților să se uite cu mai multă atenție spre programele de finanțare destinate IMM-urilor. Mai ales că o bună parte a inflației se datorează costurilor ridicate la energie.

„Facem din nou apel către Guvern să se uite cu atenţie spre Fondul de modernizare şi o necesitate a mediului de afaceri, şi anume independenţa energetică, şi să repunem pe tapet acel program «IMM Prosumer», pentru că, dacă ne uităm la inflaţie, principala componentă a acesteia a fost determinată de energie. Hai să fim lăsaţi şi sprijiniţi să producem energie ieftină, astfel încât să vedem şi produsele pe care le punem pe raftul românilor că sunt mai ieftine. În continuare, noi susţinem această revoluţie a antreprenoriatului de tineret”, a menţionat Florin Jianu.