Societatea Națională Nuclearelectrica SA a elaborat, din vreme, un Plan de Continuitate a activităților în cazul unei epidemii, formând un Grup de Lucru intern care coordonează și implementează măsurile de prevenire și planifică măsuri de protecție în funcție de posibila evoluție a situației. Planul de continuitate a activității CNE Cernavodă  a fost întocmit special pentru menținerea producției de energie electrică la un nivel constant.

Nuclearelectrica informează că a inițiat implementarea măsurii de izolare a personalului esențial de operare și producție din cadrul centralei nuclearo-energetice de la CNE Cernavodă. Această măsură va fi menținută atât timp cât va fi necesar, potrivit directorului general al Societății Nuclear electrica SA, Cosmin Ghiță.

Mai precis, având în vedere că în județul Constanța au fost deja consemnate cazuri de infectare cu coronavirus, angajații celor două reactoare intră în izolare direct la locul de muncă, fiind cazați în campusul din incinta Centralei Nucleare. Este vorba de 460 de oameni care au parte de toate condițiile necesare activității, odihnei și hranei pe toată perioada aplicării regulilor de izolare. Împreună cu ei, vor fi izolați și 100 de jandarmi pentru paza Centralei Nucleare.

Implementarea planului de izolare personalului a început deja, urmând să fie finalizat în cursului zilei de marți, 17 martie. Toate persoanele au fost în prealabil testate pentru coronavirus. Nimeni nu va avea voie să intră sau să iasă din Campusul Centralei Nucleare. Toți ceilalți angajați, inclusiv subcontractorii vor fi trimiși acasă.

Potrivit prefectului de Constanța, George Niculescu, măsură extraordinară a fost luată în strânsă legătură cu evoluția răspândirii coronavirusului în regiune, iar planul de continuitate a fost elaborat special pentru a nu obstrucționa procesele operaționale ale centralei nucleare. (Foto-Nuclearelectrica)