Timișoara iese din carantină în 22 martie. CJSU nu a adunat suficiente voturi pentru a o menține

Timișoara iese din carantină în 22 martie. CJSU nu a adunat suficiente voturi pentru a o menține

Timișoara și localitățile periurbane ies din carantină, după două săptămâni. Analiza DSP spunea că Timișoara, Dumbrăvița și Giroc ar trebui să mai rămână în carantină 7 zile. În ședința CJ pentru Situații de Urgență nu s-au întrunit suficiente voturi pentru menținerea carantinării.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, sâmbătă seară, că Timișoara și localitățile preurbane ies din carantină. Decizia este luată după două săptămâni de carantină. Nu au fost suficiente voturi în ședință, deși analiza DSP spunea că Timișoara, Dumbrăvița și Giroc ar mai fi trebuit să stea 7 zile în carantină, relatează TION .

Timișoara și patru localități preurbane au intrat în carantină la 8 martie. Măsura se va ridica la 22 martie

Pandemia pare a-și arată noua față și noul potențial în România. Timișoara și patru localități preurbane ( Giroc, Moșnița Nouă, Ghiroda și Dumbrăvița) au intrat din 8 martie 2021 în carantină zonală, așa cum au numit-o autoritățile. Măsura se va ridica însă în 22 martie, la miezul nopții.

CJSU nu a prelungit-o, pentru că nu au fost suficiente voturi, deși analiza DSP, dată și transmisă sâmbătă, spune, că localitățile Timișoara, Dumbrăvița și Giroc îndeplineau punctajul pentru prelungirea carantinei, dar Moșnița Nouă și Ghiroda nu. INSP a dat aviz favorabil în aceeași zi pentru cele trei localități și a recomandat și prelungirea măsurii în celelalte două, mai precizează sursa citată.

CJSU nu a adunat suficiente voturi pentru menținerea carantinării

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit sâmbătă seară, la ora 20. S-a trecut la vot, dar nu au fost adunate suficiente, astfel că măsura de carantină se ridică din 22 martie, de la miezul nopții.

„În urma analizelor de risc efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Timiș și a avizelor emise de Institutul Național de Sănătate Publică – astăzi, 20.03.2021, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a analizat propunerile de prelungire a măsurilor de carantinare pentru localitățile: Timișoara, Dumbrăvița și Giroc pentru o perioadă de 7 zile.

În urma votului exprimat, în cadrul CJSUT s-a votat după cum urmează: 20 voturi pentru, 9 abțineri și 9 voturi împotrivă, astfel ca prelungirea măsurilor de carantinare pentru localitățile: Timișoara, Dumbrăvița și Giroc pentru o perioadă de 7 zile nu a trecut, nefiind întrunită majoritatea necesara de 2/3 din membri prezenți pentru adoptarea hotărârii de prelungire a măsurii de carantinare.

În ceea ce privește comuna Moșnița Nouă și comuna Ghiroda, analiza de risc întocmită de către Direcția de Sănătate Publică a concluzionat că nu este întrunit punctajul pentru a putea propune prelungirea carantinei zonale în aceste 2 localități, iar INSP a avizat măsura de ridicare a carantinei pentru aceste 2 localități”, a transmis Prefectura Timiș. De reamintit, șeful DSU Raed Arafat a anunțat încă de la instituirea măsurii că este posibil ca aceasta să fie prelungită.

Raed Arafat s-a declarat mulțumit de măsura carantinării în momentul luării deciziei

„De ce acum? De ce nu așteptăm să ajungem la 10, la 11 / 1.000? Pentru că dacă începem acum, este posibil să iasă Timișoara de sub carantină în scurt timp, în 14 zile, hai să zicem 21 de zile. Dacă începem la 11-12, ca să ajungem la o cifră sub 3 sau sub media națională, asta ar dura poate o lună. Deci începerea este foarte corectă, din punctul meu de vedere”, a explicat atunci Raed Arafat.

Prefectul de Timiș spunea, tot sâmbătă, că măsurile impuse prin carantină au reușit să încetinească trendul crescător al infectărilor, raportat la ceea ce se întâmplă la nivel național. Opinia dumnealui nu este însă susținută de datele evoluției pandemice locale.

Măsura nu vine însă într-un moment fast sau de rezultate semnificative în urma carantinării. Rata de infectare în Timișoara a ajuns la 8,19 cazuri la mia de locuitori, raportare a autorităților făcută sâmbătă, 20 martie. Când s-a decis aplicarea măsurii (6 martie – n.r.), rata de infectare cu coronavirus în Timișoara era la 7,49/1.000 locuitori.

Rata de infectare este ridicată, de asemenea,  în localitățile învecinate. Sâmbătă, 20 martie, rata în Dumbrăvița ajunsese la 7,42, iar în Giroc la 10,42. În Ghiroda și Moșnița Nouă, rata de infectare cu Covid-19 a ajuns la 7,71, respectiv 11,22 cazuri la mia de locuitori.

Ne puteți urmări și pe Google News