Valea, neschimbată
Pe drum de la Bucureşti nu am vorbit aproape nimic. Nici minierii între ei nu vorbeau. Erau şi foarte obosiţi. Cei mai mulţi adormiseră. Dimineaţa, Petroşaniul era la fel cum îl lăsasem înainte de 1989. Inclusiv coteţele de porci supraetajate erau la locul lor. Dar pentru că venise democraţia, primăria începuse să se gândească să le desfiinţeze. De data asta, pe pomi nu mai fusese lipită nicio fotografie îndoliată. Nu mai murise nimeni în ultima vreme în mină.
Unde puteam să le ascult cel mai bine poveştile cu care veniseră de la Bucureşti? La cârciumă. În Casa de Cultură a Sindicatelor, la subsol, „orizontul minus unu” cum îi spuneau localnicii, fusese amenajat un local mai răsărit. Acolo m-am instalat împreună cu Mircea Bujorescu, un prieten jurnalist din Vale.
Mă aşteptam ca la o bere, minerii să-şi dea drumul la gură. Să-mi povestească ce se întâmplase cu ei. De ce veniseră şi, mai ales, de ce provocaseră atâtea distrugeri. Nu din punct de vedere sociologic sau psihosocial, că erau la vremea aia, ca şi acum, destui deştepţi care stătuseră pe sub pat în timpul evenimentelor şi apoi îşi dădeau cu părerea despre ele. Voiam să mă documentez despre oamenii care, într-o împrejurare excepţională, au devenit neoameni.
Mircea m-a dezamăgit, imediat ce am intrat în bodegă: „N-ai să afli nimic”. M-am gândit că există cumva vreo interdicţie de a se vorbi despre mineriadă. Nici vorbă. Altul era motivul. Deocamdată, în local nu erau decât câţiva clienţi. Încă nu se terminase şutul. După 20 de minute, s-a umplut de oameni, de salopete ponosite, de miros de transpiraţie şi de cărbune, care s-a adăugat la cel de rachiu prost, stins cu bere şi mai proastă.
Într-un colţ, era zarvă mare. Cineva făcea cinste cu bere. Îşi vânduse apartamentul că voia să plece din Vale înapoi, acasă, în Moldova. Vânduse este un fel de a spune. De fapt îl dăduse pe o ladă de bere, pe care acum o bea cu foştii colegi, în semn de adio.
Eu chiar nu am aflat nimic la bodegă, deşi am fost numai ochi şi urechi. Ortacii vorbeau numai despre problemele de producţie, despre ingineri nepricepuţi care-i conduceau, despre pilele celor care fentau munca. Despre mină în general. Nimic despre mineriadă. Despre venirea la Bucureşti. Mircea Bujorescu mi-a alinat puţin dezamăgirea: „Lasă, mâine mergem în mină”.
Recomandările noastre
