Mario nu e singura problemă a lui Gino Iorgulescu! Burleanu îi pune bomba sub scaun

Mario nu e singura problemă a lui Gino Iorgulescu! Burleanu îi pune bomba sub scaun Gino Iorgulescu. Sursa: Arhiva EvZ

Gino Iorgulescu, foarte aproape să primească o grea lovitură.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, vrea să îl înlăture de la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal pe actualul șef, Gino Iorgulescu! Prosport.ro notează că Burleanu „a discutat cu mai mulți conducători de cluburi din Liga 1, cărora le-a expus un plan privind debarcarea lui Gino de la șefia LPF”!

Din câte se pare, la o întâlnire a managementului federal, prezidată chiar de Răzvan Burleanu, s-a discutat despre varianta ca Federația să îl împingă pe Costi Mocanu spre conducerea Ligii! Jurnalistul crescut de Pro Tv și fost număr 2, la un moment dat, în televiziunea din Pache Protopopescu, este binecunoscut în lumea fotbalului, are o imagine bune și relații cu mulți dintre șefii cluburilor din L1.

Puci pregătit imediat după accidentul fiului

Planul pregătit de Federație, scrie sursa citată, ar fi fost gândit imediat după accidentul teribil provocat de Mario Iorgulescu și în care un bărbat de 34 de ani, Dani Vicol, și-a pierdut viața.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prezent, după întreruperea colaborării cu Pro Tv, Costi Mocanu s-a alăturat lui Adrian Sârbu într-un proiect care țintește deschiderea unei televiziuni.

Despre posibilitatea de a veni la LPF, Mocanu afirmă că nu are habar, subiectul fiindu-i străin:„Nu știu nimic. Vorbesc cu Răzvan Burleanu măcar de două ori pe lună, dar colaborarea cu FRF am întrerupt-o la sfârșitul lui august. Eu am discutat ultima oară cu un președinte de club acum vreo 4 luni, la FRF. Era Valeriu Iftime (n.n. – patron FC Botoșani). În acest moment, m-am cam rupt de fotbal, am proiecte în mass-media. Sincer, nici nu cred că Răzvan Burleanu a avut această discuție. Nu aș vrea să discut despre disponibilitatea mea de a accepta o asemenea propunere fiindcă nu avem de ce să vorbim despre ipoteze”.

Banii din drepturile tv, miza cea mare!

Nu este un secret faptul că șeful FRF își dorește îndepărtarea lui Gino Iorgulescu de la Liga Profesionistă.

Prosport.ro notează că miza o reprezintă contractul pentru drepturile TV, în valoare de 28 de milioane de euro (plus TVA) pe sezon, înțelegere valabilă până în anul 2024.

În ultimii ani, cu regularitate, Burleanu a tot încercat să impună o „taxă de solidaritate” pe drepturile TV ale Ligii 1, susținând că din acei bani pot fi ajutate și cluburile din diviziile inferioare.