Marian Vanghelie: NU cred că "STRADA" e punctul de reper al societăţii

Marian Vanghelie: NU cred că "STRADA" e punctul de reper al societăţii

Invitat la emisiunea moderată de Nelu Barbu difuzată de la ora 21.00 pe B1TV, Marian Vanghelie, candidatul pentru primăria sectorului 5 din partea Partidului Dreptății Sociale a făcut câteva declaraţii în exclusivitate despre şansele sale de a câştiga sectorul 5, despre actuala guvernare şi despre Liviu Dragnea.

În cadrul declaraţiilor, candidatul PDS şi-a exprimat neîncrederea în capacitatea de conducere a tinerei generaţii, motivându-şi punctul de vedere prin faptul că acestora le lipseşte experienţa. De asemenea, Vanghelie a declarat că el nu este convins că mişcările de stradă iniţiate de tineri şi nu numai pot fi considerate repere în societate sau revendicările acestora sunt legitime.

 

Strada e frumoasă o zi, două, nu ştiu cât se poate ţine strada şi cine o ţine. Nu cred că strada e punctul de reper al întregii naţiuni. E o societate un pic mai complexă, cu profesori, cu doctori. Nu pot doar ca 300 de copii să ia o decizie. Vă întreb cum se poate conduce cu copii de 30 de ani?