Legătura între consumul de carne roşie şi cancerul intestinal. Ce spun oamenii de ştiinţă

Legătura între consumul de carne roşie şi cancerul intestinal. Ce spun oamenii de ştiinţă

Departamentul de Sănătate şi Asistenţă Socială din Marea Britanie a efectuat un studiu conform căruia un consum moderat al cărnii roşii sau procesate creşte riscul de dezvoltare al cancerului intestinal. Potrivit studiului, cantitatea de 90 de grame consumată zilnic este periculoasă pentru organism.

National Health Service, serviciul de asistenţă medicală de stat din Marea Britanie, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile putem consuma 90 de grame de carne pe zi, adică, „echivalentul a trei felii subţiri de friptură de miel sau de porc, unde fiecare bucată este de mărimea unei jumătăţi de bucată de pâine feliată", potrivit descopera.ro

Cercetarea a durat cinci ani şi a fost efectuată asupra a 500.000 de bărbaţi şi femei implicaţi în proiectul de studiu UK Biobank, descoperind că cei care se conformau indicaţiilor National Health Services şi consumau în jur de 76 de grame de carne roşie sau procesată pe zi, aveau un risc de cancer intestinal cu 20% mai mare decât cei care mâncau 21 de grame pe zi.

De asemenea, băutorii de alcool sunt predispuşi la boli, mai mult decât cei care consumă băuturi alcoolice în cantităţi mici.

Ne puteți urmări și pe Google News

Profesorul Tim Key, co-autor al studiului asupra cărnii şi expert în diete şi cancer al organizaţiei Cancer Research UK, a declarat în timpul cercetării propriu-zise, suviecţii au fost rugaţi să completeze un chestionar adiţional după fiecare trei sau patru luni, în care să detalieze ce au mâncat în ultimele 24 de ore.

„Nu susţinem că recomandările agenţiei guvernamentale sunt greşite şi că ar trebui schimbate", a spus Key. Profesorul afirmă că studiul, care a fost publicat în International Journal of Epidemiology, ar trebui să fie analizat în context cu alte cercetări în domeniu.

„Carnea este importantă pentru fier. Ar trebui să luăm în considerare alte aspecte de sănătate dacă dorim să schimbăm indicaţiile. Mesajul principal pentru public este unul care întăreşte sfaturile guvernamentale, cele care ne spun că nu ar trebui să mâncăm prea multă carne roşie şi procesată.", a spus profesorul.

„Prevederile agenţiei guvernamentale cu privire la carnea roşie şi cea procesată sunt sfaturi generale legate de sănătate, iar acest studiu este o prezentare a faptului că riscul de a dezvolta cancer intestinal scade cu cât reducem mai mult consuml de carne", afirmă doctorul Julie Sharp, responsabilul pentru sănătate al organizaţiei Cancer Research UK.