Când va fi remaniat ministrul Energiei, Virgil Popescu. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a venit cu răspunsul
- Mădălina Dinu
- 16 noiembrie 2022, 08:12
Marcel Ciolacu a evitat să facă afirmații clare legate de o posibilă remaniere a ministrului Energiei, el fiind întrebat dacă în şedinţa coaliţiei de marţi s-a discutat schimbarea lui Virgil Popescu.
Marcel Ciolacu a declarat că este de părere că această coaliție de guvernare este cea mai bună soluție pentru români, în special în contextul crizei economice și al războiului din Ucraina.
„Eu nu am atribuţii. Am o relaţie corectă cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă şi mi se pare corect să avem această relaţie. Amândoi ne-am asumat această coaliţie politică. Eu cred că în acest moment în întregul context de criză economică, războiul din Ucraina, cred că această alianţă este soluţia cea mai bună pentru români. Nu eu fac evaluarea miniştrilor.
Evaluarea o face primul ministru. Nu este atributul meu. Eu, la Camera Deputaţilor, alături de colegii mei, avem atributul de a numi guverne sau de a schimba. Domnul preşedinte Klaus Iohannis are atributul de a desemna primii miniştri. Dacă prim-ministrul nu a venit cu o solicitare de a schimba, înseamnă că este de acord...”, a declarat Ciolacu, la România TV.
Marcel Ciolacu, ușor confuz în privința realizărilor PSD
Întrebat dacă este mulţumit de prestaţia lui Virgil Popescu în calitate de ministru al Energiei, social-democratul a răspuns că îşi va spune părerea în luna mai, când va deveni premier.
„În luna mai am să vă răspund la această întrebare, când voi prelua funcţia de prim-ministru. În acel moment constituţional eu am dreptul să îmi asum sau nu un membru al guvernului. Rotaţia va avea loc şi cred că domnul preşedinte Klaus Iohannis a luat act de coaliţia dintre PSD, PNL şi UDMR. PSD nu a intrat la guvernare pe uşa din dos, PSD a câştigat alegerile”, a explicat Ciolacu.
Întrebat ce se va întâmpla, dacă preşedintele Klaus Iohannis va numi o altă persoană decât cea propusă, pe funcţia de premier, Ciolacu a spus că „ne vom întoarce la votul românilor”.
„Sunt ferm convins că ne vom întoarce la votul românilor. Nu este vorba de Marcel Ciolacu aici, e vorba de un principiu. Când un partid a hotărât ceva, mai ales că vorbim de PSD, cel mai mare partid din România care a salvat, prin implicarea... sper că se văd diferenţele majore în ceea ce priveşte actul de guvernare”, a adăugat liderul PSD.