Marcel Boloș, încrezător în noul an. „2023 va aduce cele mai multe oportunități pe care România le-a avut vreodată”
- Emma Cristescu
- 8 ianuarie 2023, 10:57
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că 2022 a venit cu o serie de provocări pentru România, dar că lucrurile se vor schimba în 2023 și că vor apărea mai multe oportunități.
Creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene la peste 95% și depunerea cererilor de plată 3 și 4 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 6,3 miliarde euro, vor putea fi realizate în 2023, an care va aduce „cele mai multe oportunități pe care România le-a avut vreodată”, a anunțat Marcel Boloș.
„Depunerea celor două cereri de plată și lansarea a 49 apeluri de proiecte, în valoare de peste 9 miliarde euro, au demonstrat că, deși are o structură complexă, cu peste 500 de jaloane și ținte, am reușit să ne atingem obiectivele asumate prin PNRR. Ba chiar ne-am numărat printre primele state din Europa la acest capitol. În continuare, anul 2023 va aduce cele mai multe oportunități pe care România le-a avut vreodată. Avem o serie de obiective importante pentru acest an, printre care se numără cele peste 200 de apeluri din cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027, creșterea gradului de absorbție la peste 95% și depunerea cererilor de plată 3 și 4 din PNRR, care înseamnă, implicit, îndeplinirea țintelor și jaloanelor aferente”, a declarat ministrul Marcel Boloș, într-un comunicat citat de Agerpres.
2022, cel mai dificil an
El a recunoscut că 2022 a fost un an dificil și plin de provocări, dar că autoritățile din România și-au învățat lecția.
„Poate cel mai complicat an de când gestionăm fonduri europene, anul 2022 ne-a adus o mulțime de provocări, pe care le-am privit drept oportunități, pentru că în urmă rămân mii de proiecte implementate cu succes care contribuie cu adevărat la îmbunătățirea calității vieții pentru români. Sunt proiecte care își aduc aportul asupra dezvoltării infrastructurii, sănătății și educației. Sub dictonul «nimeni nu este lăsat în urmă» am acordat o atenție deosebită persoanelor vulnerabile, atât în ceea ce privește nevoile imediate, cât și asupra perspectivelor pentru următorii ani. Tocmai de aceea, în negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene, ne-am asigurat că arhitectura Programelor Educație și Ocupare și Incluziune și Demnitate Socială ne va permite să construim măsuri care să rupă barierele de dezvoltare, pentru că suntem într-un punct în care efectele inechităților creează clivaje tot mai mari”, a subliniat Marcel Boloș.
Marcel Boloș, obiective pentru 2023
Potrivit comunicatului transmis de MIPE, obiectivele pentru anul 2023 includ: simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea în domeniul fondurilor europene prin crearea unui cadru normativ „suplu, eficient și orientat spre sprijinirea beneficiarului” și eliminarea timpilor morți din procesele de evaluare, selecție și contractare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene, respectiv aprobarea unui cod al fondurilor europene.
Tot în 2023 va continua sprijinirea din fonduri europene a măsurilor sociale, respectiv plata a două tranșe de 700 lei/sezon rece pentru plata facturilor la energie, plata a 6 tranșe de 50 euro pentru vouchere de alimente, sprijinirea elevilor vulnerabili și în anul școlar 2023-2024 prin acordarea de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte, acordarea de trusouri pentru copiii nou-născuți în familii dezavantajate, sprijinirea persoanelor cu dizabilități prin finanțarea tehnologiilor asistive, implementarea unor vouchere de reziliență pentru sprijinirea populației vulnerabile prin îmbunătățirea condițiilor de locuire prin investiții în servicii comunitare care să includă posibilitatea sprijinirii în activitățile casnice/cotidiene, precum și a unor servicii pentru reparația locuințelor și distribuția celei de a 6-a tranșe de pachete alimentare pentru cei 1,18 milioane de români aflați în situații de excluziune socială.
Marcel Boloș are în plan și să operaționalizeze un sistem informatic modern, flexibil, interoperabil cu alte sisteme informatice care să faciliteze automatizarea proceselor de evaluare și selecție la finanțare a proiectelor pe fonduri europene în primul trimestru al anului 2022 pentru modulele referitoare la etapele de autentificare a beneficiarilor, lansare a apelurilor de proiecte și, respectiv, depunere proiect/cerere de finanțare.
În 2023 va avea loc și coperirea riscului de decomitere aferent tuturor programelor operaționale 2014-2020, prin declarații de cheltuieli care să permită atingerea unui grad de absorbție a fondurilor europene de peste 95% - o absorbție de peste 6 miliarde euro aferentă perioadei de programare 2014-2020, aferentă anului 2023, precum și lansarea unui număr de peste 200 de apeluri de proiecte, în valoare de 20 miliarde euro, aferente perioadei de programare 2021-2027 în cadrul celor 16 programe operaționale aprobate de către Comisia Europeană.