Compania germană PCC doreşte preluarea ultimei redute din industria chimică românească, Oltchim.
Au apus vremurile în care regimul comunist din România proteja industria chimică pentru că era domeniul cu cea mai mare trecere la cuplul Ceauşescu. România a rămas cu un singur combinat competitiv pe piaţă - Oltchim.
Statul se pregăteşte să vândă însă şi această unitate, iar nemţii de la PCC, deja acţionari minoritari în combinat (13%) vor să deţină controlul la Vâlcea. Mai mult, ei au anunţat ieri că negociază cu OMV-Petrom achiziţionarea petrochimiei de la rafinăria Arpechim, deţinută de austriecii de la OMV. Combinatul din pădure
O reţea impresionantă de autostrăzi leagă Dusseldorf de Duisburg, ultimul fiind oraşul de reşedinţă al PCC. Pădurea şi casele ca în povestea lui „Hänsel şi Gretel“ maschează zona industrială a oraşului. Cu „cartierul general“ amplasat parcă în mijlocul unei grădini botanice, PCC deţine deja controlul industriei chimice poloneze şi are activităţi în alte 17 ţări.
Pentru România, strategia nemţilor are trei direcţii: să preia Arpechim şi prin această mişcare să forţeze guvernul să negocieze cu ei vânzarea Oltchimului deoarece Arpechimul este principalul furnizor de materie primă a combinatului vâlcean. O altă cale este cumpărarea Oltchimului, unde are atuul participaţiei minoritare, şi apoi să încheie cu Arpechim o înţelegere pentru furnizarea de materie primă pe termen lung.
Nu în ultimul rând, PCC poate câştiga industria chimică de la noi cu ajutorul Comisiei Europene. PCC a depus o plângere la Bruxelles în care acuză statul român de acordarea unui posibil ajutor de stat deoarece doreşte convertirea datoriilor Oltchim în acţiuni. „Procedura de preluare a Oltchim mai poate dura şase luni, timp în care trebuie să clarificăm cu AVAS problema datoriei de 130 de milioane de euro a combinatului“, a spus Waldemar Preussner, director general al PCC.
Pe 24 iulie este adunarea acţionarilor Oltchim, unde se poate decide convertirea datoriilor în acţiuni, iar dacă PCC nu participă la majorarea de capital, valoarea participaţiei nemţilor la Oltchim poate scădea de 10 ori.
„Prin această acţiune a statului, valoarea Oltchim nu va creşte, ci doar numărul de acţiuni deţinute de stat, adică se va ajunge la o naţionalizare“, a spus Preussner. Dacă va prelua Oltchim, PCC spune că îşi va aduce divizia de transport marfă pe şinele de tren din România pentru a duce produsele obţinute la Vâlcea direct către Constanţa.
Corespondenţă din Duisburg