Un editorial incendiar scris de trei psihanalişti francezi – Monette Vacquin, Jean-Pierre Winter, Michel Gad Wolkowicz – pentru Le Figaro.

O femeie transformată în bărbat, dar care şi-a păstrat organele reproducătoare feminine, naşte un copil căruia nu vrea să-i declare sexul („şi-l va alege singur când va fi mare”), dar îi cere să-i spună „tată”.

Documentele administrative vor avea o rubrică deosebită pentru cei care sunt în acelaşi timp, ca persoana de mai sus (el sau ea, nu ştim cum să-i spunem) Părinte 1 şi Părinte 2?

Este util să punem această întrebare membrilor consiliului municipal al Parisului care, în unanimitate, au votat pentru înlocuirea, pentru toată lumea, a termenilor Mamă şi Tată cu Părinte 1 şi Părinte 2.

O asemenea unanimitate are toate motivele să ne uimească, de vreme ce reuniunile aleşilor Parisului sunt de obicei scena unor certuri sistematice, cu insulte, în legătură cu subiecte mult mai puţin importante.

Acest vot, care nu a întîmpinat nici o obiecţie, a fost propus de o militantă a „Franţei Nesupuse” (formaţiune de extremă stânga – n.r.) pentru a proteja de inegalitate cuplurile cu parteneri de acelaşi sex, care ar fi victimele unei „fracturi de egalitate în faţa administraţiei”.

Municipalitatea Parisului vrea aşadar să schimbe „cât mai rapid posibil” – aşa cum s-a exprimat primul adjunct al primăriţei (socialiste – n.r.) Anne Hidalgo – formularele de solicitare a actelor de Stare Civilă. Termenii Mamă şi Tată vor dispărea, pentru a fi înlocuiţi cu Părinte 1 şi Părinte 2.

Acest vot a fost apreciat ca fiind indispensabil pentru a pune capăt discriminării faţă de cuplurile homosexuale, care reprezintă ceva mai mult de 3% dintre uniunile din Franţa, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Apropo, care este codificarea şi căsuţa rezervată în cazul părinţilor singuri? Părinte O?

„Este anormal ca platforma administraţiei să nu permită părinţilor care trăiesc în cupluri de acelaşi sex să facă demersurile administrative la fel ca ceilalţi”, „aceasta reprezintă o fractură în faţa administraţiei”, se poate citi în textul alesei pariziene.

Să ne minunăm de performanţa ambivalenţei infantile care reuşeşte dintr-un singur gest să şteargă mamele şi taţii, să-i neutralizeze, şi să facă să apară în schimb părinţii numerotaţi, lucru care s-ar potrivi mai bine cu societatea noastră digitalizată.

Să sesizăm lejerul parfum de patricid şi de matricid care emană din acest pasaj al actului administrativ.

Să luăm act de faptul că Novlimba bioetică, care până acum cădea în dulcegărie („talent”, „generozitate”, „altruism” etc.), se solidifică într-o uscăciune cifrată, pe care o asumă fără suflet. În unanimitate. În marş: 1-2, 1-2, 1-2, 1-2…

Să admirăm voinţa cutezătoare şi riscantă de a institui destituind.

Să ne mirăm în fine de caracterul anti-democratic al fanaticilor egalităţii, egalitate nediferenţiatoare, egalitate confundată cu masificarea, care impune ca Starea Civilă a tuturor copiilor să poată fi modificată pentru a satisface revendicările unei minorităţi activiste.

Curioasă negare a democraţiei în numele drepturilor pentru toţi, conjugată cu un avânt totalizant şi totalitar!

Şi să nu uităm să ne deschidem umbrelele pentru a ne apăra de ploaia de acuzaţii de homofobie, paseism şi conservatorism!

Last but not least, sugerăm ca, pentru a duce la bun sfârşit aplicarea acestei măsuri, presupuse a ne dezrobi de trecutul opresiv, să numerotăm şi copiii, alegerea numelor şi a sexelor urmând să rămână la latitudinea lor, la majorat.

Copiii 1, 2, 3… vor dispune astfel de o libertate mai mare, care îi va elibera de odiosul jug parental.

Dar asta nu e tot: nu vom înceta a ne minuna de geniul izvorât din adâncurile inconştientului de a dezvălui ceea ce ar trebui să rămână ascuns. Cei care au votat această dispoziţie cred cu adevărat că vor elimina diferenţierile care îi înconjoară? De fapt, ei nu fac decât să instituie o nouă ierarhie, cifrată, discriminatorie în alt mod, şi care va fi un nou motiv de conflict. Toate tentativele de a şterge diferenţele semnificative duc la noi diferenţe, este un fapt dovedit clinic şi politic.

Celor care cred că toate acestea nu îi privesc pe ei ci numai cuplurile de homosexuali, le vom obiecta că toată lumea va trebui să se supună acestei Novlimbi matematizate.

Poate că această tevatură ar fi amuzantă dacă, prin aceste decrete amancipatoare, nu ar fi afectat psihismul tuturor.

Generaţii întregi se vor naşte sub tutela acestor cuvinte, care învaţă că în actul însuşi al instituţiei naşterii şi identităţii realitatea poate fi pliată după fantasmele noastre, în numele Legii. Ce se va alege din aceste generaţii?

La fel, dacă legea autorizează ca copiii să poată fi concepuţi legal fără tată (legalizarea Procreării Medicale Asistate pentru homosexuali a primit aviz pozitiv în Parlament – n.r.), atunci toţi copiii, indiferent de modalitatea de concepere sau configuraţia familiei lor, vor putea considera că un tată este inutil.

Dintotdeauna, copiii au inventat teorii despre procreere, numite teorii sexuale infantile, în care totul este posibil, minţile micuţilor deschizând dimensiunile lumii fantasticului.

Iată că acum aceste fantasme devin posibile şi sunt autentificate de legi care abolesc conflictul dintre coşmar şi realitate.

Te-ar putea interesa și: