Mamă BATJOCORITĂ la plajă pentru că e GRASĂ. Reacţia ei a emoţionat o ţară întreagă: "Îmi pare rău pentru că..."
- Eva David
- 17 august 2014, 12:05
O femeie, mamă a doi copii, care a fost batjocorită de trei tineri la plajă, din cauza condiţiei sale fizice, le-a adresat acestora o scrisoare deschisă. Textul a fost preluat de mai multe site-uri, a fost dat la radio şi a emoţionat o ţară întreagă.
"Aceasta este o scrisoare deschisă adresată celor doi băieţi şi fetei care au hotărât să chiulească astăzi de la serviciu şi să vină la plajă, pentru a se relaxa la soare, să se bucure de apă şi să bea câteva beri.
Îmi pare rău că prima mea încercare din ultimii 13 ani de a mă bronza în bikini în public v-a provocat dezgust. Îmi pare rău că burta mea nu este suficient de plată şi strâmtă. Îmi pare rău că abdomenul meu este acoperit de cicatrice.
Nu îmi pare rău de corpul meu, care a găzduit, protejat, dat naştere şi crescut CINCI fiinţe umane fabuloase, sănătoase, inteligente şi minunate.
Vreau să ştiţi că mi-am ţinut capul sus în timp ce v-aţi bătut joc de mine, prefăcându-mă că ceea ce ziceţi nu mă afectează, însă am plâns în maşină, în drum spre casă. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi stricat ziua. Oameni ca voi fac ca lumea aceasta să fie urâtă.
Nu mă pot abţine să nu îmi pară rău pentru femeile care într-o zi vă vor purta copii şi vor deveni dezgustătoare în ochii voştri, pe măsură ce corpurile lor se vor schimba în timpul procesului miraculos al sarcinii. Pot doar să sper că într-o zi veţi realiza că cicatricele mele sunt nişte lucruri de care trebuie să fii mândru, nu să îţi fie ruşine".
Acesta a fost mesajul transmis de mamă celor trei tineri, care a strâns peste un milion de aprecieri şi a fost distribuit de peste 200.000 de ori, potrivit wfla.com.