Medicul ortoped George Burnei a ales, însă, să-i secţioneze femurul, iar după un an i-a operat şi celălalt picior, chiar dacă nu era perfect sănătos.

"Copilul meu a avut un bazin perfect sănătos. Femurul i l-a secţionat în două locuri. Nu mi-a spus niciodată că există pericol de infecţie osoasă. Toţi copiii sunt în orice hal. Sunt zeci de cazuri. Doctorul Burnei a schilodit copii. Eu am crezut că a greşit, nu că a făcut experimente. Medicii l-au acoperit atunci. Copilul meu este distrus în totalitate", a transmis mama fetei la Antena 3.

Mama pacientei a mai declarat că medicul ortoped a folosit un aparat, numit fixator, fără să-i ceară voie şi i-a cerut să-l plătească în întregime, deşi acest instrument medicat era subvenţionat de stat.

"Dosarul meu este gata. Am făcut plângeri penale. Am plătit acel fixator, eu nu aveam ce s-a mai mănânc în casă. Nu avea dreptul să pună acel aparat fără să mă întrebe. La primele trei operaţii, i-am dat bani", a declarat Emilia Iliescu, mama copilului.

Medicul George Burnei este acuzat de malpraxis, după ce jurnaliştii de la Casa Jurnalistului au dezvăluit cazul Amirei, o fetiţă mutilată pentru un experiment.