Majorarea salariului minum, apă de ploaie. Creșterea reală e de fapt de 1 la sută!
- Cristina Stancu
- 21 septembrie 2021, 08:46
Propunerea Guvernului de majorare cu 8% a salariului minim pentru anul viitor ar reprezenta o creştere reală de 1% a salariului minim, deoarece inflaţia la finalul anului curent va fi probabil de peste 7%, a declarat, luni, pentru Agerpres, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu.
”Nu s-au făcut calculele adecvate: Banca Naţională, singura instituţie care are o expertiză legată de inflaţie, estimează la ora actuală inflaţia la 5 şi ceva la sută, dar probabil va fi de peste 7% la sfârşit de an, iar salariul minim este calculat pentru anul viitor, nu este pentru luna noiembrie. Ţinând cont de acest lucru, înseamnă că 8% este o majorare complet insuficientă, de abia acoperă inflaţia şi nu are o creştere decât de cel mult până în 1%, ceea ce este clar insuficient şi, după cum a subliniat şi Consiliul Fiscal, lipsa unei politici adecvate a salariului minim va conduce la continuarea migraţiei, cu toate consecinţele negative pe piaţa muncii din România şi pentru posturile angajatorilor", a afirmat Bogdan Hossu.
Liderul organizaţiei sindicale a arătat că majorarea salariului minim cu 8% ar reprezenta practic pentru angajaţi păstrarea puterii de cumpărare a anului curent.
"Creşterea salariului minim cu 8% nu înseamnă decât conservarea puterii de cumpărare existente anul trecut, e insuficientă şi nu va rezolva problema de fond, adică creşterea salariului minim cât pentru a permite un trai decent. Pe de altă parte, va însemna continuarea faptului că populaţia pieţei muncii din România va continua să migreze, ceea ce va fi dezavantajos pentru toată lumea. Rămâne, din acest punct de vedere, ca Guvernul să-şi stabilească poziţia şi punctul său de vedere. ", a apreciat Bogdan Hossu.
Cât costă coşul minim pentru un trai decent
Preşedintele CNS Cartel ALFA a subliniat că majorarea salariului minim cu 8% nu facilitează ţinta de egalizare cât mai rapidă a acestuia cu coşul minim pentru un trai decent.
"Propunerea prim-ministrului de creştere cu 8% corespunde de fapt propunerii făcute de Consiliul Investitorilor Străini şi are deficienţa majoră legată de faptul că nu crează convergenţa necesară nici pentru a atinge ţinta viitoarei directive a Uniunii Europene legată de faptul că raportul dintre salariul minim şi salariul mediu naţional ar trebui să fie de cel puţin 50%. Propunerea nu atinge nici ţinta de a ajunge cu salariul minim net pe economie într-o perioadă relativ rezonabilă - noi am propus până în 2030 - să fie egal cu coşul minim pentru un trai decent pentru o persoană, ţinând cont că astăzi salariul minim net este undeva la jumătate din valoarea coşului respectiv", a menţionat Bogdan Hossu.
Care ar fi majorarea potrivită
Preşedintele CNS Cartel ALFA a explicat că în urma estimărilor BNR privind inflaţia, o majorare cu 14% a salariului minim ar reprezenta o majorare adecvată.
"Propunerea noastră era pentru prognoza de primăvară a Institutului de Prognoză. Pe noua inflaţie care este estimată de BNR, probabil că ar trebui să ajungem cu o creştere a salariului minim nu de 11%, cum a fost propunerea noastră iniţială, ci undeva la 14%, pentru a avea o creştere adecvată şi care să creeze convergenţa către cele două ţinte", a transmis liderul sindical.