Maia Sandu în Parlamentul Lituaniei: Integrarea în UE nu e doar o opțiune, ci o chestiune de securitate pentru Republica Moldova și Europa

Maia Sandu în Parlamentul Lituaniei: Integrarea în UE nu e doar o opțiune, ci o chestiune de securitate pentru Republica Moldova și EuropaSursa foto: Președinția Republicii Moldova

Republica Moldova. Integrarea europeană a Republicii Moldova este o chestiune de securitate pentru Republica Moldova și pentru Europa. Afirmația a fost făcută de șefa statului, Maia Sandu, în discursul susținut în Parlamentul Lituaniei, cu ocazia a 36 de ani de la restaurarea independenței acestei țări față de Uniunea Sovietică.

Președinta a cerut sprijin pentru accelerarea procesului de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), argumentând că situația geopolitică actuală face această apropiere o necesitate, nu doar o opțiune de politică externă. Președinta a atras atenția asupra modului în care Federația Rusă încearcă să influențeze Republica Moldova.

„Cât timp poate să reziste o țară mică ca a mea, în afara UE, supusă unui atac hibrid activ, la hotarul unui război în plină desfășurare? Răspunsul sincer este: nu la nesfârșit. De aceea, aderarea Moldovei la UE nu este doar o chestiune de dezvoltare sau aspirație. Este o chestiune de securitate, a noastră și a Europei. Rusia duce de ani de zile un război hibrid împotriva noastră, finanțând partide de opoziție, folosind energia ca armă, orchestrând campanii de dezinformare, încercând să cumpere voturi și să creeze haos.”, a declarat Maia Sandu.

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Reformele interne ca parte a parcursului european

Șefa statului a subliniat progresele Moldovei în alinierea la standardele europene. Maia Sandu a comparat parcursul Republicii Moldova cu cel al Lituaniei, evidențiind că experiența statelor baltice este un model de curaj, solidaritate și reforme eficiente

„Republica Moldova își face temele. Am eliminat dependența de gazul rusesc, trecând de la 100% la 0% în doar trei ani. Reformăm sistemul judiciar. Luptăm împotriva corupției. Aliniem fiecare domeniu al vieții publice la standardele UE. Nu cerem mai mult decât șansa pe care ați avut-o dumneavoastră. Nu cerem mai mult decât sprijinul pe care l-ați primit, inclusiv de la vecinii dumneavoastră nordici, care au fost alături de dumneavoastră când a contat. Poate că ați avut mai mult timp. Și erau timpuri de pace. În acele zile, noi nu am avut norocul să avem lideri care să ne arate drumul spre UE. Așa că recuperăm acum”, a menționat Sandu.

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Solidaritate și sprijin european

Președinta a subliniat importanța sprijinului constant acordat de Lituania: „Moldova va fi mai sigură în interiorul Uniunii Europene. Iar UE va fi mai puternică cu Moldova în interiorul ei.” Parlamentarii lituanieni au aplaudat în picioare declarațiile Maiei Sandu, iar șefa statului a reiterat necesitatea unei susțineri ferme din partea Bruxelles-ului pentru integrarea europeană a țării sale.

Maia Sandu a amintit că Republica Moldova a fost prima țară din lume care a recunoscut independența Lituaniei, printr-o rezoluție adoptată de Parlamentul de la Chișinău pe 31 mai 1990. „A fost un act de solidaritate într-un moment în care Republica Moldova nu era încă un stat independent, dar a ales să susțină dreptul Lituaniei de a-și decide propriul viitor.”

Vizita oficială a președintei la Vilnius, în perioada 10-11 martie, are loc la invitația omologului lituanian, Gitanas Nausėda, și se concentrează pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe sprijinul european pentru Republica Moldova.