Maia Sandu, de la tribuna Consiliului Europei: Dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri la Republica Moldova

Maia Sandu, de la tribuna Consiliului Europei: Dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri la Republica MoldovaSursa foto: Președinția Republicii Moldova

Republica Moldova. Războiul din Ucraina nu este un conflict îndepărtat, ci o amenințare directă pentru Republica Moldova și pentru întreaga Europă. De la tribuna Consiliului Europei, Maia Sandu a avertizat că securitatea Chișinăului depinde de rezistența Ucrainei și că o eventuală înfrângere a acesteia ar deschide calea extinderii agresiunii ruse.

Declarațiile au fost făcute pe 27 ianuarie, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, unde Republica Moldova a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri. Sandu a menționat că Europa se confruntă acum cu două tipuri de războaie care pun în pericol pacea și democrația. Unul este un război militar, vizibil și devastator, care se desfășoară în Ucraina, iar celălalt este un război mai subtil, hibrid și informațional, menit să slăbească democrațiile europene și să dezbine oamenii.

Aceasta a fost concluzia principală a președintei Maia Sandu, într-un discurs susținut pe 27 ianuarie la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), unde Republica Moldova a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri.

Discursul său a fost întâmpinat cu aplauze în picioare de parlamentarii europeni, recunoscând angajamentul Chișinăului pentru consolidarea valorilor democratice și a securității regionale.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova

„Primul război este vizibil, brutal și devastator. Rusia a început o invazie militară la scară largă în Ucraina. Orașe întregi au fost distruse, oameni nevinovați au murit, iar infrastructura energetică a fost atacată deliberat. Kremlinul folosește frigul și lipsa resurselor ca arme de război pentru a slăbi voința oamenilor. Noi, în Republica Moldova, știm că pacea noastră depinde de rezistența Ucrainei. Dacă Ucraina cade, agresorul nu se va opri aici. Lupta Ucrainei este, de fapt, o luptă pentru securitatea Moldovei, a regiunii și a Europei în ansamblu”, a spus Maia Sandu.

Consiliul Europei trebuie să fie un garant al valorilor democratice

Președinta a subliniat că instituțiile internaționale trebuie să acționeze ferm și responsabil.

„Consiliul Europei trebuie să se comporte nu ca un simplu observator, ci ca un garant politic al valorilor democratice și al dreptului internațional. Este esențial ca mecanismele de responsabilizare, cum este Registrul daunelor, să funcționeze eficient și să ofere justiție victimelor războiului. Doar prin acțiuni clare și coordonate putem demonstra că dreptul internațional are valoare și că agresorii trebuie trași la răspundere”, a punctat Sandu.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova

Al doilea război, amenințarea hibridă

Maia Sandu a avertizat asupra unui al doilea război, mai puțin vizibil, dar la fel de periculos.

„Este un război hibrid, un război internațional, menit să dezbine oamenii și să ne controleze inimile și mințile. Tehnologiile și algoritmii sunt folosiți pentru a răspândi manipularea, dezinformarea și frica. Republica Moldova se află pe linia frontului acestui război și se confruntă de doi ani consecutivi cu interferențe electorale masive, crize artificiale de energie, corupție politică, război informațional pe rețelele sociale și atacuri cibernetice asupra instituțiilor și alegătorilor. Scopul acestor acțiuni a fost clar: capturarea Parlamentului, instalarea unui Guvern controlat de Kremlin și distrugerea democrației”, mai susține Sandu.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova

Exemple concrete ale manipulării hibride

Președinta a oferit și exemple clare ale efectelor războiului hibrid.

„O singură rețea coordonată de aproximativ 100 de conturi false pe TikTok a generat circa 50 de milioane de vizualizări în mai puțin de trei luni, într-o țară cu 2,4 milioane de locuitori. Scopul acestor acțiuni era să creeze o impresie falsă de furie și colaps social, pentru a manipula percepția oamenilor și a slăbi încrederea în instituții. Este un atac subtil, dar puternic, care urmărește destabilizarea democrațiilor. Trebuie să înțelegem că războiul nu mai este doar pe câmpul de luptă, ci și în mintea oamenilor, pe rețelele sociale, în școli și comunități”, susține liderul de la Chișinău.

Angajamentul Republicii Moldova în apărarea democrației

Președinta a reiterat angajamentul Chișinăului de a sprijini Uniunea Europeană în apărarea valorilor democratice și a statului de drept. Ea a menționat că Republica Moldova va continua să fie un partener activ al Consiliului Europei și al Uniunii Europene, contribuind la prevenirea destabilizării și la întărirea instituțiilor democratice.

4
1

1 comentarii