Mai adânc în mintea unui prădător sexual: Analiza unui psiholog pentru evz
- Laial Murad
- 11 august 2024, 08:27
Cazurile profesorilor Alfred Bulai și Marius Pieleanu iau din ce în ce mai multă amploare. Putem spera că dimensiunea lor va zguduii suficient de tare conștiința României, astfel încât statul să înceapă să ia în serios problema abuzurilor sexuale. Cum ajunge un profesor să aibă relații cu studentele sale? Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, am stat de vorbă cu un specialist.
Conform Agerpress, în 2023 au fost înregistrați 65 000 de prădători sexuali în România. Ce-i motivează pe acești indivizi să recurgă la astfel de comportamente? Liliana Cristea, psihoterapeut specialist în neuroștiințe, ne spune că studiile au arătat că un abuzator a fost și el abuzat la rândul său. Motivația lor se naște din nevoia de a recupera controlul și puterea pe partea aceasta, iar victimele lor vor fi de regulă persoane timide, vulnerabile, cu stimă de sine scăzută. Cu alte cuvinte, persoane asupra cărora să-și poată exercita puterea.
Un proces de “grooming”
Prădătorii sexuali nu acționează impulsiv, ei își pregătesc victima în timp. “Este un proces”, ne explică psihologul Liliana Cristea. “La început te complimentează și te face să te simți specială. Apoi te destabilizează făcându-te să crezi că nu poți reuși fără el. În felul acesta se creează un conflict de credințe în interiorul victimelor, pentru că acestea ajung să-l admire. În momentul abuzului, acest conflict de credințe este motivul pentru care ele încremenesc și se conformează cerințelor lui.”
După spusele psihoterapeutului Liliana Cristea, trauma poate conduce un om să ajungă în funcții înalte doar pentru a-și exercita puterea asupra persoanelor aflate în poziții inferioare. “Este foarte posibil ca acești profesori să fi ajuns în funcțiile de profesori, doar pentru a putea abuza fete tinere și vulnerabile”, punctează ea, referitor la cazurile profesorilor Alfred Bulai și Marius Pieleanu.
Analiza unui psiholog pentru evz
Psihoterapeut Liliana Cristea subliniază de asemenea cât de problematic este faptul că societatea blamează victimele pentru aceste cazuri. Atunci când o victimă își spune povestea, este de multe ori asaltată cu întrebări : “Dar de ce n-ai fugit?” , “de ce te-ai dezbrăcat?”, “de ce te-ai dus?”. “Este crucial ca lumea să înțeleagă ce se întâmplă în creierul unei victime în timpul unui abuz”, ne spune Liliana Cristea. “Funcția principală a creierului este să protejeze corpul. În momentul unui abuz, cortexul prefrontal (care este responsabil de luarea deciziilor) intervine și pentru a proteja corpul, îl bagă într-o stare catatonică. Amigdala, care este centrul fricii, preia apoi controlul și te face să te conformezi, pentru a evita un pericol mai mare.”
Am întrebat-o pe psihoterapeut Liliana Cristea cum putem identifica un prădător sexual. “există anumite semne în comportament”, ne spune aceasta. Privirea care se fixează pe anumite zone ale corpului este un semn, spre exemplu. “Dacă nu păstrează distanța și intră în spațiul tău personal. Sau dacă el caută să te atingă, pe mână, pe braț. Acestea sunt modalități prin care el testează limitele fetelor.” Psihoterapeut Liliana Cristea transmite un mesaj tuturor fetelor și femeilor, în cazul în care pot ajunge în astfel de situații: “ascultă-ți corpul”, spune ea. “Dacă simți orice urmă de disconfort, nu este degeaba. Nu încerca să raționalizezi ceea ce simți. Corpul este al doilea creier, trebuie să ai încredere deplină în el.”