La prima mână, aia de duminică, s-ar zice că Franţa a ales. La a doua mână însă – adică peste mai puţin de două săptămâni – rămâne de văzut dacă a ales sau i-a fost ales.
În faţa acestei performanţe rar întâlnite – aceea de a fi pierdut şi stânga, şi dreapta, care, după cum ştim, şi-au împărţit până acum a V-a Republică, alternativ – nu mai rămâne decât o uimire. O uimire mare cât, să zicem, palatul Versailles (dacă e să fim nostalgici!). Fiindcă e ca şi cum în Statele Unite n-ar câştiga nici democraţii, nici republicanii ori, în Marea Britanie – nici laburiştii, nici conservatorii. Singurii victorioşi ar fi antisistemicii… În ce ne priveşte pe noi, românii, care ştiţi că avem întotdeauna un cuvânt de spus despre tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, această uimire a declanşat un nou război de partizani. S-a mai găsit încă un motiv de divizare a naţiei, că nu eram şi-aşa destul de tăiaţi în două pe alte subiecte, precum Codruţa, Băsescu, Iohannis, Messi, graţierea, familia, megaclopotul şi multe altele. Deci, aşa cum face întotdeauna poporul, elegant şi atent la orice rid, genunchi sau labă de gâscă, a luat-o în cătare pe Brigitte. Nu Brigitte Bardot, ci Macron. Unii – pudici adepţi ai familiei patriarhale heterogene – consideră că diferenţa de vârstă dintre ei zdrobeşte orice sentiment şi că erotismul un pic bizar dintre cei doi Macroni dă impresia că tânărul de 39 de ani trăieşte, de fapt, cu propria mamă (care, în urma rafistolărilor, arată corespunzător!). Însă noi suntem corecţi şi spunem că un sfert de veac nu contează. Dacă iubire e, totul e. Cum, pe partea ailaltă, la fel, contează prea puţin că distinsul candidat nu are încă un program omogen şi bine definit. El se poate dezvolta şi de acum încolo, en marche!
Alţii susţin că astea sunt „răutăcisme”. Şi că l’important c’est la rose, cum mai chiţăie pe la colţuri presa franceză, insinuând că fostul consilier al actualului încă preşedinte al Franţei ţine ascuns în buzunarul de la piept un mic manual editat în rue Solférino. Altfel spus, alintându- l François Macron pe micul posibil viitor prezident, unele ziare sugerează caustic că ghicesc în el o altă faţă – nouă, dată la-ntors, zâmbitoare, optimistă şi fără ochelari – a lui Hollande. Şi că ruptura e doar o iluzie. (NOTĂ: Tot presa aminteşte că nu întâmplător Macron şi-a sărbătorit duminică seară victoria parţială printr-o grandioasă şi amestecată festivitate – cu invitaţi atât aleşi pe sprânceană, care primiseră un sms semnat Brigitte et Emmanuel, cât şi susţinători apropiaţi şi lipitori de afişe – la celebra braserie „La Rotonde”, de pe Boulevard Montparnasse. Adică, exact acolo unde, în 2012, se aduna periodic grupul select de susţinători economişti ai lui François Hollande, intitulat chiar „La Rotonde”, care, de altfel, i-a şi gândit strategia… Acum însă, că de ea s-a ales praful între timp, asta e complètement autre chose!).
Totuşi, balanţa s-ar echilibra dacă nu este omis amănuntul copios că briliantul absolvent de filozofie şi de ENA a lucrat ceva vreme în birourile capitonate ale imperiului financiar Rotschild (care, ştim, are certe şi strânse legături cu MFM – Marea Finanţă Mondială!)
Şi astfel, poporul român a intrat într- o largă sciziparitate, ca morula, ca blastula sau, mai exact, ca Hăis! şi Cea! – cei doi eroi docili înhămaţi la carul ancestral al civilizaţiei noastre – căşunându-i dintr-odată pe bravul, rezistentul şi mereu victoriosul popor francez. Sigur, dacă ne amintim observaţia lui Nae Ionescu, cum că „Franţa ne-a lăsat întotdeauna s-o iubim”, putem spune că amorul României pentru sora mai mare e cât se poate de legitim, chiar dacă e o diferenţă considerabilă între ele. Cât despre faptul că pare un fel de incest sau că perechea este de acelaşi sex – e mai puţin important. Cum spuneam mai sus, dacă iubire e, apăi totul e!
Cu ultimele păreri, că: 1) cel care s-ar putea să devină cel mai tânăr preşedinte din istoria Republicii Franceze n-a intrat încă în schimbarea de voce (un renouvellement atât de aşteptat, după catastrofalul mandat al lui Hollande!), că: 2) el e obligat să bareze ascensiunea extremei drepte şi că: 3) aşteptările, atât din partea electoratului francez, cât şi din partea Uniunii Europene sunt de-a dreptul uriaşe, încheiem inocenta noastră Macronică autohtonă..
Recomandările noastre
